Infantilismul politic global

Mă amuz (amar) imaginându-mi-i pe cei din viitor (nu știu cât de îndepărtat, nu știu cât de redresat față de ce se întâmplă astăzi) care vor râde și ne vor plânge de milă pentru infantilismul politic al zilelor noastre: Trump ordonă o lege prin care Golful Mexic să fie denumit Golful Americii! Și hop și rușii să schimbe denumirea Mării Negre în Marea Rusiei! (Vorba aia, dacă vremea marilor cuceriri teritoriale pare-se că a trecut, vremea marilor cuceriri toponimice ne stă ca un stindard în față; iar ca imbold și precedent: The English Channel!)

Infantilism ar fi, poate, dacă n-ar fi și criminal. Putin ocupă Ucraina — sau, mă rog, încearcă —, mor sute de mii de oameni pentru un vis nebun; Trump amenință că ocupă Groenlanda și că alipește Canada la America greater (again), iar cu canalul Panama n-am înțeles exact ce gânduri are — să trimită armata?

Mă gândeam cum se schimbă mentalitatea omenirii peste secole. Pe vremea lui Napoleon, virtutea cea mare era să lupți „pour la gloire de la France”, viața oamenilor conta prea puțin, drepturile omului încă nu se inventaseră (în Franța), nici dreptul internațional. A părut la un moment dat că am apucat-o pe calea rațiunii. Dar se pare că ne-am înșelat cu toții.

Astăzi, un Peter Turchin vorbește de contraelite, care vor pune stăpânire pe viitorul nostru — cel puțin în „ciclul” următor al istoriei. Și, slavă Domnului, semne sunt destule. Aproape că nu mai contează „curajul de a fi”, ”teroarea morții” ca idee, sau „negarea ei”, și alte concepte ale existențialismului. Se pare că acum trece pe planul întâi teroarea morții aduse de rachetele balistice și de drone. „Magnificii” lumii se întrec nu în idei, nici măcar în confortul celor pe care îi guvernează, ci în viteza rachetelor. Din nou au început să nu mai conteze viețile oamenilor. „Pour la gloire de qui?”