Călătoria [neterminată a] minții, de Ogi Ogas și Sai Gaddam

Încearcă autorii să explice cum funcționează conștiința:

„Cartelul conștiinței nu e nici întâmplător, nici emergent. Cartelul însuși (la fel ca stările rezonante care sunt membre ale cartelului) a fost proiectat pentru un scop specific. De fapt, scopul cel mai vital pentru o minte modulară: rezolvarea problemei atenției.”?

Fac o paranteză. Parcă îmi sună cunoscut: „Attention is all you need” . De aici a pornit Inteligența Artificială!

Și mai departe: „Cum reușește o minte alcătuită dintr-o populație vastă și diversă de neuroni (86 de miliarde, poate de zece mii de tipuri), care participă la o puzderie de dinamici simultane răspândite în numeroase module interconectate, să determine toate modulele sale să lase deoparte ceea ce fac și să-și concentreze atenția asupra aceluiași obiect, eveniment sau idee urgentă — și asta fără să beneficieze de vreun decident centralizat?”

Pentru explicație, autorii fac o paralelă cu cazul George Floyd, când mass-media au polarizat atenția unui public imens, lăsând în umbră o mulțime de alte evenimente care se produceau în același timp... Mda, e și asta o ilustrare, de ce nu?

„Modulele cartelului conștiinței evaluează fluxul necontenit de informații brute, la fel cum birourile de presă evaluează în permanentă potențialele povești. Multe dintre aceste module vor intra într-o stare de rezonanță atunci când un input ascendent se potrivește cu o expectativă de sus în jos. Această rezonanță poate să solicite atenția altor module. Dacă mai există și un alt modul rezonant, dar a cărui atenție e concentrată asupra unui stimul diferit, atunci cele două rezonanțe concurează într-o competiție de tip învingătorul ia tot și rezonanța mai puternică va învinge și va activa alți membri ai cartelului conștiinței să-i împărtășească focarul atențional. (...) Asta este soluția la dilema atenției. Așa funcționează conștiința.”

O carte, pentru mine, destul de greu de digerat. Îmi sună câte ceva cunoscut, dar multe noțiuni îmi rămân străine. Ce sunt modulele minții? (Mai înainte vorbise de module „ce”, „unde”, „de ce” ș.a.) Ce înseamnă în neurologie că „rezonează” (e altceva decât în fizică?)

Călătoria minții de Ogi Ogas și Sai Gaddam propune un model al conștiinței inspirat din neuroștiințele actuale, dar scris cu o tentă narativă și analogii din societate, media și economie. Termenii folosiți — „cartelul conștiinței”, „module”, „rezonanță” — sunt uneori metaforici, dar se bazează pe concepte reale din neuroștiință și psihologie cognitivă.

Încearcă să mă lămurească nelipsitul (de o vreme încoace) ChatGPT:

   1. Ce sunt modulele minții?

Modularitatea minții e o idee influentă în științele cognitive, cu rădăcini în lucrările lui Jerry Fodor (The Modularity of Mind, 1983) și dezvoltări ulterioare în psihologie evoluționistă (Steven Pinker, Leda Cosmides, John Tooby etc.).

Pe scurt:

• Mintea nu ar fi un sistem unitar și omogen, ci ar fi compusă din module specializate.
• Aceste module sunt unități de procesare (rețele neuronale sau funcții cognitive) care se ocupă de o sarcină specifică: unele recunosc fețe, altele procesează limbajul, altele gestionează spațialitatea etc.

În Călătoria minții, autorii folosesc ideea de „minte modulară” la un nivel destul de detaliat. Vorbesc de module:

• „ce” – pentru recunoașterea obiectelor (cortexul temporal),
• „unde” – pentru localizarea spațială (cortexul parietal),
• „de ce” – pentru inferențele despre intențiile altora (teoria minții, rețele sociale),
• ...și alte module implicate în emoții, memorie, recompensă etc.

Este o abordare care privește creierul ca pe o federație de specialiști, nu un monolit.

   2. Ce înseamnă „rezonanță” în acest context?

Aici, „rezonanță” nu are exact sensul fizic clasic (cum ar fi rezonanța mecanică sau electromagnetică), dar împrumută ideea centrală: amplificarea mutuală între sisteme care vibrează pe aceeași „frecvență” .

În context neurologic:

• „Rezonanță” înseamnă că mai multe module sau rețele neuronale ajung într-o stare de activare sincronizată sau compatibilă.
• Când un stimul din mediu („input ascendent”) se potrivește cu o așteptare preexistentă („top-down”), apare o stare de „rezonanță” — adică activarea simultană și întărită a mai multor module.
• Această activare coerentă e crucială pentru conștiință: ea determină care „poveste” sau „obiect” captează atenția și devine conștient. De exemplu: dacă vezi o figură vagă în întuneric, iar mintea ta așteaptă ceva periculos, modulul vizual (ce vezi) și modulul emoțional (frica) pot „rezona”, amplificându-se reciproc și determinând atenția să se focalizeze acolo. Dacă alt modul (să zicem, memoria) nu rezonează cu ele, el e „învins”.

    „Attention is all you need”

Titlul acelui articol despre rețelele transformer sintetizează ideea că, într-un sistem complex, mecanismele de atenție dirijează și organizează procesarea, fără un centru de comandă. Exact asta susțin și Ogas & Gaddam: atenția este liantul care face ca modulele să colaboreze temporar și să creeze starea conștientă. Fără atenție, modulele rămân izolate în activitățile lor.

„Călătoria” devine în ultima parte o meta-călătorie, spre supermintea întregii umanități, dar și către hipermintea Sistemului Solar și către Ultramintea întregului Univers. „Călătoria” culminează (sau eșuează?) în fantezie: „Dar dacă universul e în întregime conștient? Să presupunem că mințile continuă să se extindă, formând hiperminți, ultraminți și așa mai departe, până când dinamica întregului univers ajunge sub un control intențional. La fel ca orice minte, mintea universului va dori să se perpetueze... de aceea poate că va iniția un nou Big Bang pentru a transmite cât mai mult posibil din dinamica sa mentală într-un nou univers care, până la urmă, va deveni conștient de sine și va realiza că trebuie să inițieze un nou Big Bang pentru a se perpetua...” (ultima notă)

Și până la urmă cum a apărut mintea din haos rămâne (foarte) neclar. Cum din materie se nasc gânduri, cum apar qualia (și ce sunt qualia) — rămâne pentru altă dată... sau pentru totdeauna.

    Hiperminți, ultraminți și Mintea Universului

Ce fac Ogas și Gaddam aici e o extrapolare a unei idei cunoscute în filosofia minții și în tehnologiile emergente:

• dacă mințile individuale pot forma rețele (precum umanitatea digital conectată),
• dacă rețelele devin tot mai coerente și mai complexe (hiperminți),
• și dacă universul permite astfel de organizări din ce în ce mai integrate, atunci... de ce nu ar apărea o conștiință cosmică?

Asta amintește vag de ideea lui Teilhard de Chardin cu Punctul Omega, dar și de viziunile transumaniste, în care mintea se „suprascrie” peste cosmos. Problema e că autorii:

• nu definesc riguros ce înțeleg prin „minte” sau „conștiință” la scară planetară ori universală,
• și ocolesc cu prudență (sau timiditate) misterul originar: cum a apărut prima dată conștiința din materie inertă?

    Și totuși: Cum apare mintea din materie?

Aici se intră pe terenul dur al problemei grele a conștiinței (the hard problem of consciousness, formulată de David Chalmers):

Cum apare experiența subiectivă (qualia) din procesele fizice ale creierului?

Această întrebare nu are, în prezent, un răspuns satisfăcător științific.

    Ce sunt qualia?

Qualia sunt:

• trăirile calitative brute ale conștiinței: roșul roșu, gustul cafelei, durerea de dinți, melancolia.
• Nu sunt doar semnale electrice sau informații, ci modul în care e să trăiești acea stare.

Un computer poate procesa lungimea de undă a luminii roșii, dar (din câte știm) nu „simte” roșul. Chalmers spunea ironic că putem construi roboți extrem de sofisticați, dar putem încă întreba: „De ce nu e doar o mașină care se comportă ca o ființă conștientă, dar care nu simte nimic?”

   Cum apare mintea din haos? — Întrebarea rămâne...

Cartea ocolește acest aspect (cum și majoritatea lucrărilor din neuroștiință o fac, de fapt) și înlocuiește misterul cu o narațiune de tip:

„Din haos, au apărut structuri autoorganizate, apoi module, apoi rețele, apoi atenție, apoi conștiință...”

Dar acest „apoi” e mai mult o retorică evolutivă decât o explicație. Nu știm de ce sau cum devine materia conștientă.

Avem doar ipoteze:

• Materialiști (Daniel Dennett): qualia sunt iluzii, nu există cu adevărat, doar ni se pare.
• Panpsihiști (Galen Strawson): toate particulele au forme primitive de conștiință.
• Dualiști (Chalmers): există o dimensiune non-materială a experienței.
• Funcționaliști (cognitivismul clasic): conștiința e un produs emergent al unui anume tip de procesare informațională.