„Demonii în haite” sau teoria haosului emoţional

Schiţă
Acum câţiva ani am scris o povestire–eseu intitulată „Demonii în haite”. Imboldul de a o scrie l-a constituit dorinţa de clarificare a ceea mi s-a părut a fi dezechilibrele emoţionale cărora mi s-a întâmplat (mi se întâmplă) de-a lungul timpului să le cad pradă — nu chiar foarte rar — atunci când o anumită trăire conflictuală, respectiv dispută, s-a amplificat în mintea mea disproporţionat faţă de cauza care a suscitat (sau am presupus eu că a suscitat) acea trăire, respectiv dispută. Ceea ce m-a frapat îndeosebi de fiecare dată a fost faptul că reacţia negativă a momentului declanșată în sufletul meu a atras după sine, în mod aproape necontrolat, o secvenţă întreagă de reconsiderări, și anume negative, sau chiar violent negative, ale altor fapte din propria-mi biografie, mai vechi sau mai recente, care în aparenţă nu aveau nicio legătură cu circumstanţele declanșatoare și cu care crezusem că mă aflu într-un raport stabil de acceptare.

Încercând să găsesc o explicaţie pentru această „cascadă” de respingeri iraţionale ale unor fapte din trecut, ce păreau clasate și „arhivate” în memorie, mi-am reamintit că foarte multe fapte de viaţă nu au o „încadrare morală” și nici o explicaţie unică. În memorie ele se „arhivează” fiecare împreună cu ambiguităţile în interpretare existente la momentul consumării întâmplărilor sau ale perceperii circumstanţelor. Probabil, mi-am zis, conștiinţa, la rece, adică într-o stare preponderent raţională, ia în considerare, la un anumit moment, o serie întreagă de interpretări ale unuia și aceluiași fapt, inclusiv pe cele negative, dar le reţine de regulă pe cele pozitive, convenabile, favorabile confortului interior. Ceea ce nu înseamnă însă că interpretările negative sunt înlăturate definitiv. Acestea rămân într-o stare de hibernare și izbucnesc, iată, într-o stare conflictuală.

Frapant este de asemenea faptul că starea conflictuală ivită la un moment dat vizează secvenţe întregi de interpretări negative aflate până atunci în hibernare, activându-le într-o succesiune rapidă, de parcă conștiinţa ar fi în posesia adreselor exacte ale sertărașelor memoriei, pe care le accesează cu precizie, malefic. Rezultatul este o stare sufletească profund și incontrolabil negativă, când totul pare nociv și potrivnic.

Faptul că readucerea în memorie a unor fapte care se pretează la interpretări predominant negative se produce atât de accelerat suscită întrebarea dacă nu cumva toate aceste fapte sunt „depozitate” grupat, într-un domeniu distinct de cel rezervat interpretărilor predominant pozitive.

Întregul tablou mă conduce la similitudinea cu ideea fundamentală a teoriei haosului, în care, după cum se știe, variaţii minore ale parametrilor unui sistem la un anumit moment generează după un timp stări total diferite, imprevizibile, aparent haotice.

La cât de fragilă este emotivitatea omului, nici n-ar fi de mirare.

(Articol publicat inițial, în sept. 2011, pe blogul WordPress „Impresii și opinii”, desființat)