Ceaușescu și ceaușismul: detalii... poate uitate, poate nu (III)

„Nostalgicilor” cu memorie scurtă, acum că se apropie „marea aniversare” de la 26 ianuarie

Decrete pentru liniștea și fericirea noastră

Interdicție pentru mașini: se anunță viscol în următoarele… 3 luni. Vă mai aduceți aminte de interdicțiile de circulație auto pentru mașinile particulare din cauza viscolului? În 1985 Ceaușescu a interzis circulația auto la 3 ianuarie și a menținut interdicția nu mai puțin de trei luni! În anul următor, circulația autoturismelor a fost interzisă între 6 februarie și 22 martie. Începând din 20 februarie au fost interzise și taxiurile și a circulat zvonul că și numărul ambulanțelor în circulație a fost redus drastic. Motivul oficial: viscolul și evitarea blocajelor pe drumuri! Dacă se poate admite, cu îngăduință, că au existat într-adevăr unele dificultăți de circulație în prima săptămână sau în primele două săptămâni de după instituirea interdicției (nu mai pun întrebarea: de ce nu au fost drumurile deszăpezite?), în schimb în ultimele săptămâni din interval nu numai că șoselele din jurul Bucureștiului erau complet — și de mult — uscate, dar chiar și pe câmp se topise de mult ultimul petic de zăpadă. În ’87 interdicția devenise deja obișnuință: de la începutul lui ianuarie până la 28 februarie. În timp ce în provincie interdicția fusese deja instituită, în București s-a ales varianta o zi da, o zi nu, în funcție de paritatea numărului. Asta până ce interdicția a devenit totală și în București.

Motivul oficial a fost cel pe care l-am amintit. Motivul secret, admis de foarte mulți, a fost economisirea carburantului pentru a satisface ambiția lui Ceaușescu de a plăti rapid și integral datoriile externe. Eu sunt însă convins că adevăratul motiv a fost ca cetățenii Patriei să nu uite cine era stăpânul.

Mașinile la coadă la benzinării. Dar de scumpirile repetate ale benzinei vă mai aduceți aminte? De cozile la pompă de câte doi-trei-zece kilometri la care se așezau șoferii ca să „apuce” benzina la prețul vechi vă aduceți aminte? Dar cum avansau șoferii la coadă împingându-și mașina cu mâna câte zece, câte cinsprezece metri ca să nu își irosească ultimii stropi de benzină din rezervor, vă mai aduceți aminte? (Scuze: pun întrebări cu tonul certăreț al celui indignat că atât de mulți, astăzi, și nu doar vârstnici, prezumtivi amnezici — la I.Q. nu fac nicio referire! — regretă vremea lui Ceaușescu.)

Telemea românească. Reuniune CAER la Bușteni, pe tema: aspectele meteorologice ale poluării mediului. Un delegat polonez auzise de telemeaua de oaie românească și dorea s-o guste... Pentru cei care astăzi clamează normalitatea, dacă nu chiar bunăstarea din vremea „epocii de aur” este probabil de neînțeles rușinea resimțită de un român aflat în situația de a-l aduce pe un coleg din străinătate în fața rafturilor goale dintr-un magazin. A fost un adevărat miracol, în situația dată, ca grupului participanților la reuniune, trecând prin piața micii stațiuni montane, să-i iasă în cale o „ardeleancă” vânzând la o tarabă — caz rarisim — exact produsul tradițional românesc pe care dorea să îl deguste delegatul polonez... Și astfel se întâmpla să se spele pe atunci obrazul țării de rușinea vremurilor.

Lege pentru „tovarășe”. De o asemenea lege ați auzit, nostalgici ai național-comunismului: Legea nr. 29 din 28 octombrie 1977 privind normele de adresare în relațiile dintre cetățenii Republicii Socialiste România?

„Art. 1. – Cetățenii Republicii Socialiste România vor folosi în relațiile de muncă și de serviciu, în raporturile cu unitățile economice, social-culturale, cu organele administrației și celelalte organe de stat, cu organizațiile de masă și obștești, forma de adresare «tovarăș» sau «tovarășă». De asemenea se poate folosi și forma de adresare «cetățean» sau «cetățeană».

Art. 2. – Pentru exprimarea raporturilor dintre unitatea socialistă și membrii colectivului de muncă din acea unitate sau pentru a desemna colectivul de muncă dintr-o unitate se vor folosi, indiferent de domeniul, natura activității ori de serviciul sau funcția îndeplinită, noțiunile de «oameni ai muncii» sau «personal muncitor» în loc de «angajați» sau «salariați».”

Îmi aduc aminte de o emisiune de televiziune (pentru acele vremuri nu mai este nevoie să precizez că e vorba de televiziunea publică, întrucât altceva nu exista) în care Sanda Țăranu a rostit la un moment dat (era pe la sfârșitul anilor ’60), toată numai zâmbet, „domnul Cornel Fugaru”! Ehei, ce vremuri! Așa ceva, desigur, nu se putea „torela”! Drept care a ieșit legea de mai sus. Iar câțiva ani mai târziu, la o „Serată muzicală”, invitatul Ioan Grigorescu, luat de val, i s-a adresat realizatorului Iosif Sava, pe un ton de reproș cordial, cu „Domnule Sava”; pentru ca în secunda următoare să-și ia seama corectându-se cu o dublă verbală: „Tovarășe Iosif Sava”! Apropo de Iosif Sava: este omul care a patentat apelativul „stimate”, pur și simplu. Nu tu „tovarășe”, nu tu „domnule”. Ceea ce e totuși de mirare, căci nu se încadrează întrutotul în Legea 29, care admite ca alternativă la „tovarășe”, doar „cetățene”. Atât și nimic mai mult.

Lege pentru interzicerea oricărui împrumut. Legea nr. 3 din 18 aprilie 1989 privind interzicerea creditelor din străinătate.

Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.

Art. 1 – Se interzice organelor de stat, unităților de stat, cooperatiste și obștești, precum și unităților bancare, să contracteze credite din străinătate.

Art. 2 – Nerespectarea prevederilor art. 1 atrage răspunderea persoanelor vinovate, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 3 – Orice dispoziții contrare prezentei legi se abrogă.

Președintele Marii Adunări Naționale,
Nicolae Giosan

București, 18 aprilie 1989

Scurt și la obiect! Mai este necesar vreun comentariu?

Aprobare pentru mașina de scris. Cei care aveau mașini de scris n-au uitat, desigur. Poate însă nu se mai cunosc amănuntele. Iată un extras din Decretul nr. 98 din 1983:

ART. 15 — Deținerea mașinilor de scris de către persoanele fizice este permisă numai pe baza autorizației eliberate de miliție. Nu pot fi autorizate sa dețină mașini de scris persoanele care, datorită antecedentelor penale sau comportării lor [subl. mea — cine stabilește „comportarea”?], prezintă pericol pentru ordinea publică ori securitatea statului. Cererea pentru obținerea autorizației se depune la organul local al miliției în a cărui rază teritorială domiciliază solicitantul, care, în termen de 60 de zile, pe baza analizei efectuate, comunică soluția petiționarului. În caz de aprobare a cererii, comunicarea servește celui în cauză la cumpărarea mașinii de scris, titularul fiind obligat ca, în cel mult 5 zile de la dobîndire, să se prezinte la organul local al miliției în a cărui rază teritorială domiciliază, pentru eliberarea autorizației. Valabilitatea comunicării este limitată la termenul menționat în cuprinsul acesteia, care poate fi prelungit, pentru motive justificate. Persoana nemulțumită de modul în care i s-a rezolvat cererea poate face plîngere, în termen de 60 de zile de la primirea răspunsului, la miliția județului, respectiv a municipiului București, în a cărei raza teritorială domiciliază.
ART. 16 — Persoanele fizice care dobîndesc mașini de scris prin donație, moștenire sau în orice alt mod sînt obligate sa solicite obținerea autorizației potrivit prevederilor art. 15. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice care dobîndesc mașini de scris în străinătate, termenul de 5 zile curgînd de la intrarea în țara.
ART. 17 — În cazul respingerii plîngerii prevăzute la art. 15 alin. 6, precum și în situația retragerii autorizației, persoanele în cauza sînt obligate ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării organului de miliție, să vîndă sau sa doneze mașinile de scris celor care au dreptul de a le deține ori să le depună la magazinele de consignație în vederea vînzării. Mașinile de scris care nu au putut fi vîndute în termen de un an prin magazinele de consignație, precum și cele radiate din evidența organelor de miliție, ca fiind în stare de nefuncționare, vor fi predate, spre valorificare, unităților socialiste de colectare a metalelor, care sînt obligate să le primească. Persoanele fizice vor preda literele, cifrele și semnele ortografice ale mașinilor de scris, prevăzute în alineatul precedent, organelor locale de miliție.

O treabă migăloasă, asta cu predarea „literelor, cifrelor și a semnelor ortografice”, nu credeți?

Dar vă mai amintiți cum arăta un „test”, pe care posesorul mașinii era obligat să-l dea la miliție, în fiecare an, pentru înregistrarea caracterelor? Pe lângă șirul literelor, mici și mari, și al semnelor diacritice, trebuia reprodus întocmai un anume text. Vi-l mai amintiți?

„Ințeleptul învîrtește de șapte ori limba în gură, înainte de a vorbi. Ce înveți la tinerețe, aceea știi la bătrînețe. A pus bețe-n roate. CUM ITI VEI ASTERNE, ASA VEI DORMI. PARCA TOT II PLOUA SI-I NINGE. VINTUL ATATA FOCUL SI VORBA VRAJBA. CINE DA DIN MIINI NU SE INEACA.

GLUMELE NEVINOVATE SINT CA SAREA IN BUCATE. BATE FIERUL CIT E CALD. LENEA E CUCOANA MARE CARE N-ARE DEMINCARE. SINT GATA. Mîța blîndă zgîrie rău. Kola e un arbore tropical. Warantul este un act comercial. Vorbește excelent românește, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 1o, 2o, 3o.

Traducerea - vă reamintim - trebuie să fie literară, nu literală. Cum adică?... Oare nu pot eu înțelege: visez ori sînt treaz? Strig: Bubico! Bubico! unde e băiatul? ... Alerg ... Ce să vezi? Las' să spun eu (către avocat): I-am spus: "Lae, nu face de tine!" Este +25o . 4% = 40%. Ce prevede: 14? Semnele £, $ și & sînt folosite în scrisorile comerciale externe. Besançon. Orléans, Saint L5, Compiègne, Düsseldorf, Köln, Kośice. Adresa purta nr. 78/1966.”

Aș avea o singură curiozitate: cel/cea care a conceput o asemenea frumusețe de text era oare membru/membră al/a Uniunii Scriitorilor? O mai fi oare și astăzi?