marți, 10 iunie 2025
Două sanatorii: Berghof și Torahus. Thomas Mann (Muntele vrăjit) vs. Knut Hamsun (Ultimul capitol*)
Două sanatorii, două lumi diferite. Sanatoriul lui Mann (Berghof) este un palat grandios, uneori grandilocvent, un adevărat teatru ideologic și metafizic, un loc unde timpul e suspendat și mintea se exersează. La Hamsun, sanatoriul (Torahus) e doar locul unde pulsează viața, gelozia, ura și disperarea. Hamsun — supranumit Dostoievski al Norvegiei —, merge pe linia intensității trăite, a vieții brute, fără prea multă decantare intelectuală. Deși în alte romane (cum e Foamea sau Pan) se fac simțite unele reverberații filozofice — dar într-o manieră implicită — în Ultimul capitol parcă se simte că Hamsun e aproape de capătul drumului, că mai degrabă vrea să pună viața în scenă decât să o interpreteze. Aici se distanțează net de Mann.
Remarcabile cele patru personaje principale din Ultimul capitol: domnișoara dʼEspard, Daniel, Sinucigașul și Moss. Iar triunghiul amoros d’Espard–Daniel–„contele” Fleming, de-a dreptul electrizant, pare o dramă discretă, aproape sordidă în banalitatea ei, dar Hamsun o joacă cu nerv și o duce până la limita tragediei grecești. Nu simți însă că intri în metafizică, ci mai degrabă că stai cu nasul lipit de geamul unei vieți reale, dureros de reale. Tocmai în această combinație stă, poate, una dintre subtilitățile mari ale lui Hamsun: cum știe să ia o situație banală și să o încarce emoțional până la incandescență, fără să o „literaturizeze” prea mult.
Domnișoara d’Espard e tulburătoare în fragilitatea ei, în nehotărârea dintre a se dărui și a se proteja. Daniel, cel care a ratat tranzacția „imobiliară” ce urma să fondeze stabilimentul sanatorial, tragic în felul său de a nu înțelege nici ce vrea, nici ce poate oferi. Fleming, un tip de personaj căzut, aproape dostoevskian. Iar Sinucigașul, cu ironia sa rece, cu cinismul lucid care se prelinge dincolo de replici, parcă e o conștiință marginală care își râde de toți — dar și de sine. Moss, prietenul său se înfățișează ca un contrapunct comic și grotesc, dar totodată profund uman. Hamsun nu aruncă personaje de umplutură: toți contează, în toți pulsează viața.
Dacă ar fi să caracterizez cele două spații narative prin câte un singur cuvânt, aș spune „consum” pentru Hamsun și „consumption” pentru Mann. „Consum”, pentru că Hamsun e un devorator de viață, de trăire brută, instinctuală, pasională, în care nu mai rămâne nimic de distilat, doar arderea: acțiunea acaparează totul. „Consumption” pentru Mann: pe de-o parte, boala (tuberculoza) ce bântuie Muntele vrăjit, pe de alta, consumul intelectual, rumegarea ideilor până la epuizare. O lume care se topește în propria reflexivitate.________________
Knut Hamsun, Ultimul capitol, ed. Univers, 1983, trad. (din norvegiană, după originalul Siste Kapitel, 1923) de Nora Iuga și George Almosnino
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Două sanatorii: Berghof și Torahus. Thomas Mann (<em>Muntele vrăjit</em>) vs. Knut Hamsun (<em>Ultimul capitol</em>*)
Două sanatorii, două lumi diferite. Sanatoriul lui Mann (Berghof) este un palat grandios, uneori grandilocvent, un adevărat teatru ideologic...
-
Deși un scop ultim al lumii și al vieții nu există (sau, poate, nu este cunoscut încă), totuși natura nu creează nimic fără un scop, gratis,...
-
Vechile rivalități militare franco-britanice încheiate odată cu înfrângerea lui Napoleon, reînvie pe plan lingvistic. S-ar părea că britanic...
-
Interogații ale unui „clevetitor naiv”. O schiță La începutul anilor ’80 semnele de decrepitudine a sistemului „socialist” deveniseră dej...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu