Isaac Asimov, „Soarele despuiet”

(12 august 2022)

Lecturi (încă) în pandemie

„Soarele gol”, ca s-o spun pe-a dreaptă — ed. Univers, colecția „Cotidianul”, 2007, trad. Florin Ionescu — a fost publicată pentru prima oară de Isaac Asimov (IA), în foileton, în 1956.

Recitită după 15 ani, n-arată prea bine. Ciudat este că mi se ștersese din memorie, după 15 ani, nu doar narațiunea, dar până și cutremurătorul deznodământ.

Pentru o crimă comisă într-una din „Lumile exterioare” și anume în „Solaria”, la milioane de ani-lumină (pentru care va trebui ca nava inter-galactică să facă vreo două „salturi” — „acea trecere momentană, stranie, de neînțeles, aproape mistică, prin hiperspațiu”!), detectivul „pământean” Elijah Baley este trimis să-l găsească pe făptaș. Și nu numai. Pământeanul primește și misiunea de a spiona „colonia” umană, care a luat-o pe o cale proprie, nu prea cunoscută pe Pământ. Razna, ca s-o spuneam pe-a dreaptă; dar asta nu se prea știa, încă.

Dacă tot a trebuit nava să treacă prin Hiperspațiu, și-a adaptat și Asimov scrisul și a creat o hiper-proză, adică o salată de confuzii stilistico-logico-narative, SF, de toată frumusețea. Cuvintele cheie în Lumile exterioare, și pe Solaria îndeosebi, sunt: izolare, robotizare (maximă — 20 de mii de roboți per capita) și dominație (nu este foarte clar dacă în perspectivă sau prezentă). Nu mai există poliție pentru că nu se mai comit crime (decât una la 200 de ani), în schimb se proferează amenințări cu nave (cosmice) de război. Solarienii, izolați trăind, cum spuneam, au oroare de contactul vizual. Ei preferă nu să „vadă” (see) ci să „vizualizeze” (view) prin hologramă. Au oroare, se pare, și de copii. Drept care îi cresc într-o Crescătorie, unică (la 20.000 de solarieni), preluându-i încă din faza de feți, fără să știe — și să afle vreodată — care le sunt părinții; asta după ce, în prealabil, oamenilor — fiindcă sunt totuși descendenți ai pământenilor li se alocaseră/repartizaseră soți, respectiv soții (mai ceva ca la Pol Pot), obligație de care se achită cu dezgust: sărutul în sine „e dezgustător”, ca să nu mai vorbim de sex, care este evitat până și în exprimare. Ceea ce înseamnă că sunt buni „solarieni”.

La un moment dat, un personaj face o paralelă între lumea lor și lumea antică a Spartei, unde proporția dintre cetățenii spartani și iloți era oarecum similară; roboții, ca și iloții, execută fără să crâcnească și niciodată nu se revoltă. (Observația personajului are rolul de a îndruma pe o pistă falsă.)

Trec peste rezolvarea cazului. IA îi organizează eroului său munca, delimitându-i strict logica detectivistică în: mobil, împrejurări și arma crimei, pentru ca apoi să facă un ghiveci din toate. Detectivul Baley îi adună, într-un final, holmesian, pe toții suspecții și le explică pe îndelete ce și cum. Suspectul principal, de fapt suspecta, soția celui asasinat, este scos din cauză, din motive... umanitare, în timp ce al doilea principal suspect se sinucide, ațintind astfel, cum era și firesc, toate privirile asupra vinovăției sale. Asta se întâmplă în final. Dar mai avem și un epilog. Căci detectivul pământean (earth-born) mai are de făcut și un raport, conform înțelegerii/sarcinii inițiale, asupra particularităților lumii solariene. Prilej cu care șeful detectivului, cel care îl trimisese în misiune, constată de la distanță (probabil tot printr-un hiper-salt într-un hiper-spațiu) că nu sinucigașul e făptașul (sinuciderea sa fiind motivată de sensibilitatea maladivă la apropierea a unui alt om, care în realitate nu era om ci un robot humanoid — ceva intermediar între om și robot — nu se știe exact), ci soția celui asasinat, cum spuneam, care la rândul ei nici ea nu e cu adevărat vinovată, căci sinucigașul, expert în robotică, îi indusese, la momentul crimei, starea de surescitare ucigașă și asmuțise un robot (de-adevăratelea) să-i livreze obiectul contondent, arma crimei, i.e. propriul său braț metalic. Ș.a.m.d. În finalul apoteotic al epilogului, IA, raportându-i superiorului său situația deplorabilă găsită pe Solaria, face un apel patetic la colaborarea între oameni, la evitarea izolării am văzut cât de păguboase, și la deschiderea către exterior — către Soarele Gol. Căci — am uitat să spun — orașele pământene ajunseseră să fie cu toatele îngropate în urma primejdiilor și temerilor diverse, se presupune exagerate. New York-ul și Washington-ul și toate pe care le știm, mai erau doar cu numele New York și Washington ș.c.l. De care eroului principal i se făcuse totuși, la un moment dat, dor, către sfârșitul misiunii.