Una dintre angoasele existențiale care ne tulbură — din fericire, doar pe puțini dintre noi — este legată de dimensiunea infinitezimală a lumii noastre, în Universul (mai mult sau mai puțin) infinit. Ce însemnătate avem noi, aici, pe un „atom” al Universului — se înspăimântă unii; în timp ce alții vorbesc de un „mușuroi de furnici” uman? Dar cine/unde este acea Conștiință „Globală”, care să cuprindă întreg Universul și de verdictul devastator al căreia ar trebui să ne înspăimântăm, cum că am fi un obiect mărunt, nesemnificativ al Universului? Fiindcă dacă noi ar urma să fim, în absența alteia, acea Conștiință Universală, tot ar urma să existe o (supra)Conștiință Universală care să ne ateste această calitate.
Cum vedem, angoasele existențiale se demontează foarte simplu... în vorbe. Partea proastă este că temerile noastre fundamentale nu răspund la comenzile rațiunii ci se complac în a fi strivite sub greutatea incomensurabilă, copleșitoare a Paradoxului și a Absurdului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu