De ce Crin Antonescu?

De ce a fost Crin Antonescu desemnat candidat unic al coaliției partidelor așa-zis proeuropene la alegerile parlamentare (amânate) din primăvara (vara?) anului 2025?

Dar mai întâi, cine este Crin Antonescu?

Fragmentul de mai jos cred că este edificator. El a apărut în ziarul Evenimentul zilei, în iulie 2012, intitulat „România, trezește-te! Lovitura de stat din iulie 2012”, semnat de Andreea Udrea. Crin Antonescu este unul din protagoniștii grupului care a pus la cale ceea ce Evenimentul zilei (și nu numai) numește „lovitură de stat”.

„Planul a fost minuțios pus la punct. Etapele au decurs una din alta, într-o logică perfectă a unui război fulgerător împotriva statului. 1. Trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului. Monitorul Oficial, prin ordinea publicării legilor, în așa fel încât să împiedice pronunțarea Curții Constituționale, a devenit o unealtă esențială a loviturii de stat. 2. Revocarea Avocatului Poporului. Miza era controlul acestei instituții, singura care putea ataca Ordonanțele de Urgență la Curtea Constituțională. În locul lui Gheorghe Iancu a fost numit, interimar, Valer Dorneanu, fost fruntaș PSD. Deși legea nu prevede interimatul. 3. Schimbarea președinților Camerei și Senatului. Roberta Anastase și Vasile Blaga au fost înlocuiți cu Valeriu Zgonea, respectiv Crin Antonescu, prin încălcarea articolului 66 al Constituției, a două decizii din 2005 ale Curții Constituționale și a regulamentelor celor două Camere, care prevedeau că doar grupurile care i-au propus pe cei doi pot cere revocarea lor. 4. «Castrarea» Curții Constituționale. Guvernul Ponta a modificat prin Ordonanță de Urgență Legea de funcționare a CCR. Curții i s-a luat dreptul de a se pronunța asupra Hotărârilor Parlamentului, lăsându-i-se avizul consultativ. USL a urmărit să împiedice o eventuală opoziție a Curții la suspendarea Președintelui și să facă imposibilă intervenția CCR pentru repunerea în funcții a lui Blaga și Anastase. 5. Simplificarea procedurilor de suspendare și demitere a președintelui. Guvernul Ponta a modificat tot prin Ordonanță de Urgență Legea Referendumului. Astfel, referendumul nu se mai invalida în caz că nu se prezentau la vot 50%+1 alegători, iar demiterea se realiza cu majoritate simplă. 6. Ordinea controlată a publicării legilor în M.O. Ordonanța de Urgență, care împiedica Curtea Constituțională să se pronunțe asupra Hotărârilor Parlamentului, este publicată, în ciuda cronologiei evenimentelor, înaintea hotărârilor de demitere a celor doi președinți de Camere. Astfel, CCR a fost împiedicată să-i repună în funcții pe cei doi președinți de Camere. Crin Antonescu era pregătit să vină la Cotroceni.”

Poate că mulți au uitat, sau poate nu-i mai interesează. Oricum, după toate evenimentele prezentate în articol, și după tot ce a urmat (sau n-a mai urmat), toată lumea știe, mai puțin Coaliția, că Crin Antonescu, zis și Căcărău, n-are nicio șansă la viitoarele prezidențiale. Și atunci, încă o dată, de ce Crin Antonescu?

Am zis mai sus „mai puțin Coaliția”? Eroare. Coaliția știe și ea foarte bine — nu are cum să nu știe — că Căcărău n-are nicio șansă. La o conferință de presă dinainte de desemnarea primului-ministru, Ilie Bolojan, nou lider al PNL, întrebat dacă crede în șansele prezidențiabilului Coaliției, a răspuns, sibilinic, că desemnarea unui candidat comun a fost o condiție pusă de PSD pentru constituirea Coaliției. Ilie Bolojan e un om serios (o excepție în PNL), știe ce spune. Răspunsul — nerostit — este „Da, știu, Antonescu n-are șanse”. Și atunci, cine crede în șansele lui? PSD? Nu, nici vorbă! Dar l-a tocmai de-aia l-a susținut — mă rog, și-a dat acordul. Pentru că: 1) PSD știe foarte bine că de la Ion Iliescu încoace, niciun pesedist nu a câștigat turul doi al alegerilor prezidențiale; ceea ce e cu atât mai evident în conjunctura actuală; și 2) dintre numele de prezidențiabili din afara Coaliției, vehiculate anterior, sau deja angajate în cursă (Nicușor Dan, Daniel Funeriu — despre alții nici nu merită să amintesc), niciunul n-ar susține, în ruptul capului, o politică pe placul PSD... PSD, am spus? Mai degrabă, aș zice, nu PSD ci cine contează în momentul actual la vârful social-democraților, adică Marcel Ciolacu — și eventual gașca lui. (Deși, între noi fie vorba, între gașca lui Ciolacu și PSD în întregul său deosebirea nu-i prea mare, spre deloc.) Marcel Ciolacu, care a ieșit cu coada între picioare din turul întâi al alegerilor prezidențiale — și de dragul căruia a fost dispusă, de către CCR, renumărarea — eșuată — a voturilor, și care s-a alintat anunțând inițial retragerea partidului său în opoziție, știa foarte bine că n-are niciun rost să încerce din nou. Nici el, nici vreun alt pesedist. Și atunci, să riște să iasă președinte cineva care să susțină o politică apropiată de aliații săi peneliști? Mai bine nici noi, dar nici voi. Mai bine unul care să știm sigur că nu iese.

Sigur, ar mai fi și varianta cu Serviciile. Serviciile care — sunt „indicii rezonabile” s-o presupunem — fac, deja de mulți ani, dacă nu dintotdeauna, politica „mare” în România. Și care Servicii n-ar fi deloc exclus să fie infestate (grav) de indivizi care tânjesc după politica „naționalistă” a fostei securități. Să nu uităm că după Revoluție, securiștii s-au „reorientat”, scindându-se în „patrioți”, „dacopați” și kinetoterapeuți (+ variante; v. madam Georgescu — și Georgescu însuși). Și care s-ar simți cât se poate de confortabil sub președinția unuia din ei.