Timpul copilăriei, timpul maturității. O ipoteză

„La un moment dat al vieții, zilele încep să fugă mai repede. Ca, de pildă, râurile. Curg liniștite și dintr-odată o iau la goană, tot mai tare și mai tare, până ce se prăbușesc în josul cascadei.”
Dino Buzzati

Evenimente noi, cu adevărat noi, fundamental noi, se petrec tot mai rar în viața noastră pe măsură ce înaintăm în vârstă. Asta, deși în aparență lucrurile stau exact invers: copilăria ne apare — retrospectiv — mai monotonă, marcată de monotonia școlii, de constrângerile educației. Dacă însă în categoria „evenimentelor” includem gândurile, trăirile, aspirațiile, va trebui să admitem că în copilărie succesiunea evenimentelor este cu mult mai bogată, în timp ce la maturitate repetitivitatea este tot mai accentuată. Tot mai puține circumstanțe ireductibile la circumstanțe anterioare se ivesc cu trecerea anilor. Intelectul nostru adoptă un număr limitat de categorii, la care facem apel spre a facilita rezolvarea situațiilor în care suntem puși. Acceptăm tot mai greu să creăm categorii noi, speriați de ideea că fiecare categorie nouă ne micșorează șansa de a rezolva situația prin recurs la o situație anterioară căreia i-am găsit deja soluția. Suntem tot mai obsedați de succes, avem tot mai multă responsabilitate, ne permitem tot mai puțin să greșim.

Or, repetitivitatea este consumatoare de timp pentru că însăși operația mentală de plasare a unei situații într-o categorie veche, deja verificată, implică „reparcurgerea” unei felii de timp, suprapunerea unor timpi deja trăiți, pierderea „noutății” timpilor. Iar timpul cu adevărat „nou”, netrăit încă, se împuținează. Probabil că mentalul nostru „contabilizează” drept timp trăit doar ceea ce este nou. Adevărata monotonie se atinge abia la maturitate, chiar și în situațiile cele mai strălucitoare, cu succese notabile în carieră, cu multe aventuri (inclusiv în materie de sex!), călătorii, victorii ș.a.m.d. Fiindcă toate aceste evenimente se reduc în ultimă instanță la un număr restrâns de stereotipii de comportament, de percepție, de trăire. Din ce în ce mai restrâns.

(Articol scris în feb. 2012 și publicat inițial pe blogul WordPress, „Impresii și opinii”, desființat)