„Monitor” în clasă

(15 iulie 2018)

Uneori Doamna era nevoită să lipsească de la lecţii. În treacăt fie spus, nimeni nu se îndoia că treburi cu mult mai importante decât lecţia o împiedicau să vină să o ţină. Şi tot în treacăt spus, nu era nicio tragedie — poate chiar dimpotrivă! Înainte de a pleca, Doamna nu uita să desemneze pe unul din noi să „monitorizeze” clasa (de altfel, cel desemnat chiar se numea „monitor”) — de cele mai multe ori pe cel mai bun din clasă, sau, mă rog, pe unul dintre cei mai buni: totuși, „monitorul” trebuia să fie nu numai un elev silitor ci şi energic şi autoritar.

„Monitorul” lua o foaie de hârtie şi o împărţea în două: buni şi răi. (Clasicul „buni” şi „răi”!) Acum venea proba de corectitudine: avea „monitorul” să-i treacă pe listă, la cele două rubrici, pe colegii săi cu obiectivitate? Sau avea să facă lista după simpatii şi antipatii?

Antipatiile şi simpatiile existau, fireşte, şi atunci, în clasa întâi; ceea ce în cazul meu înseamnă acum şaptezeci şi mai bine de ani. Pentru mine însă, dacă eram desemnat „monitor”, la fel ca şi pentru colegii mei, dacă ei erau cei desemnaţi, era o onoare să fim corecţi. Faţă de noi înşine, faţă de colegi, dar mai ales faţă de Doamna. Ce vremuri!...