„Maestro” Stelian Tănase

(15 iulie 2018)

După ce îi face praf romanul Maestro (Chenzine literare, ed. Humanitas, 2014 — pp. 266–270), Tania Radu îi acordă în final lui Stelian Tănase („cel mai mare prozator român în viaţă”!) câteva premii de consolare. Premii care, în opinia mea, trebuie citite cu cheie.

„Inteligent, ambiţios şi elaborat, S.T. şi-a scris romanul cu tot cu exegeza lui încorporată”. A se citi: laudă-mă, gură, că mi-au murit lăudătorii!

„Maestro impresionează prin debitul ficţional, prin robusteţea brebaniană (...)”... Bate-n lemn!

„Senzaţia de exces rămâne, dar neutralizată de chiar mesajul cărţii (...)”... Dacă ar fi să facem o paralelă cu algebra, rezultatul neutralizării ar fi neîndoios zero.

Ş.a.m.d.

„Cel mai mare prozator român în viaţă” s-a ocupat de organizarea ştirilor la TVR, pe care am avut ghinionul să o conducă un timp, ordonându-le pe placul stăpânilor, adică punând procesiuni ortodoxe, pupat moaşte ş.cl., pe locul întâi, şi încheind cu isprăvile Puterii. Isprăvile Opoziţiei... pe unde a apucat. Mai nou însă a trecut și el în „opoziţie”.