Nedumeriri la „Internaţionala”

(15 iulie 2018)

Alături de alte cântece patriotice şi revoluţionare pe care le cântam la şcoală în anii ’50, îmi amintesc de „Internaţionala”. Nu că nu suna bine, dar îmi erau neclare câteva fraze. Îmi scăpa sensul lor. Bunăoară, se spunea acolo: „Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii/ Voi osândiţi la foame sus!” Nu înţelegeam — şi intonaţia nu mă ajuta în niciun chip — unde anume „sus” erau osândiţi la foame oropsiţii vieţii. (Omiteam o virgulă şi o mini-frază eliptică-îndemn.) Cu atât mai mult cu cât şi noi, cei din familia mea, eram osândiţi la foame. O simţeam zi de zi, iar preocuparea alor mei nu îmi era străină nici mie, copilului de atunci. Se vedea foarte bine că nu ne situam câtuşi de puţin sus cu foamea noastră zilnică, ci dimpotrivă, eram osândiţi la foame cât se poate de jos.
Se spunea apoi: „Să fiarbă-n inimi răzvrătirea/ Să-nceapă al lumii vechi apus.” Aici, eu unul înţelegeam că exista un „apus vechi”, mă rog, „vechi apus” — chestie de topică — şi dacă tot era vechi, nu-mi era clar de ce trebuia să mai înceapă.
Se mai zicea în cântec: „Ţărani şi muncitori noi suntem/ Partidul mare muncitor.” Aflam de la tata, care era în „câmpul muncii”, cât de atotputernic era partidul la el la serviciu şi în administraţia oraşului, cum tremurau toţi în faţa lui. Simţeam pe pielea mea, la şcoală, cât de atotputernici erau „activiştii” pentru că progenitura unuia din ei, coleg cu mine, ne teroriza zi de zi, mai ales prin aroganţa sa, şi făcea legea în curtea şcolii, în timpul recreaţiilor. Şi de aceea, aici da, deşi de o manieră oarecum nebuloasă, eram de acord că partidul era mare. Asocierea cu „muncitor” îmi scăpa însă. De unde până unde „mare muncitor”, când el era mult peste muncitori?