John Updike: cinci reguli pentru criticul de proză

(11 iulie 2018)

1. Încearcă să înțelegi ceea ce a dorit autorul să facă și nu-l condamna că nu a realizat ceea ce nu a încercat.

2. Dă un citat direct — măcar un pasaj extins — din cartea de proză, astfel ca cititorul recenziei să-și poată forma propria sa impresie, să poată gusta singur.

3. Validează prezentarea cărții cu un citat din carte, fie şi de o singură frază, mai degrabă decât să prezinţi un rezumat confuz.

4. Ia-o încet cu rezumatul intrigii și nu dezvălui finalul.

5. Dacă cartea o consideri slabă, citează în textul tău un exemplu reuşit, din opera autorului sau din altă parte. Încearcă să-ţi explici nereuşita. Sigur este a lui și nu a ta?

La aceste cinci reguli concrete poate fi adăugată o a șasea, mai vagă, care este legată de păstrarea unei purități chimice în reacția dintre produs și evaluator. Nu accepta pentru recenzare o carte pe care eşti predispus să o deteşti, sau căreia să-i fi dedicat pe bază de prietenie. Nu te considera purtătorul vreunei tradiții, apărătorul criteriilor vreunei grupări, războinic în vreo bătălie ideologică, gardian de orice fel. Niciodată, niciodată... să nu încerci să-l pui pe autor „la locul lui”, făcând din el un pion în competiţia ta cu alți recenzenţi. Recenzează cartea, nu reputația. Ceea ce scrii exercită o oarecare fascinaţie, mai mică sau mai mare. Mai bine laudă și lasă să circule decât să critici și să barezi. Comuniunea dintre recenzent și public se bazează pe prezumția unor posibile plăceri ale lecturii, și orice judecată de-a ta trebuie să se plieze pe acest scop.

[Sursa: Wikipedia]