Cultul vedetei

(4 iulie 2018)

Citez din Roger Caillois: Les jeux et les hommes, Gallimard, 1977, pp. 234–5, respectiv 238–9:

„De noroc, ca și de înzestrare au parte doar o mână de aleşi. Mulțimea rămâne frustrată. Fiecare vrea să fie primul: principiul echităţii și legile îi dau dreptul. Dar toată lumea știe sau bănuieşte că nu este posibil, din simplul motiv că primul nu poate fi decât unul singur. Astfel că fiecare alege să fie câștigător printr-o persoană interpusă, prin delegare, care este singura modalitate prin care toți triumfă în același timp, și o fac fără niciun efort şi fără niciun risc de a da greş.
   De unde, cultul, caracteristic eminamente societății moderne, al vedetei și al campionului. Acest cult poate fi pe bună dreptate considerat inevitabil într-o lume în care sportul și cinematograful ocupă un loc atât de important. Cu toate acestea, există în acest omagiu unanim și spontan un motiv mai puțin evident, dar nu mai puțin grăitor. Vedeta și campionul propun imaginile fascinante ale singurelor succese grandioase de care pot avea parte, cu puţin noroc, cei mai şterşi și cei mai sărmani. O evlavie fără egal însoţeşte apoteoza fulgurantă a celui care nu a avut altceva pentru a reuși decât resursele sale personale: mușchi, voce sau farmec, armele naturale, inalienabile, ale omului fără niciun sprijin social.”

„Vedeta reprezintă succesul personificat, victoria, revanşa asupra nimicitoarei şi sordidei inerții zilnice, asupra obstacolului pe care societatea îl opune valorii.”