Sfânta laşitate pesedistă (şi extra-pesedistă)

(22 iunie 2018)

Pentru cei ce au uitat sau n-au fost martorii trecutului comunist, PSD a explicat astăzi în chip strălucit cum a fost posibilă dictatura lui Ceauşescu în România. Unanimitatea din CEx în sprijinul condamnatului Dragnea spune totul. Cei de sub dictatură mai aveau oarecum scuza că, la câtă lăcomie de putere şi de bunăstare îi anima, n-aveau, să zicem, alternativă la susţinerea politică. Plus ameninţarea represiunii securiste în cazul că, prin absurd, le-ar fi trecut prin cap gânduri de nesupunere. Cei de astăzi în schimb, tot ce ar risca ar fi represiunea... „statului paralel”! Cât despre o alternativă la susţinerea politică, ar fi putut găsi fără probleme o soluţie de refugiu: migraţia către un alt partid. Momentul era propice: cei ce apucaseră să se pronunţe pentru neacceptarea în partid a „traseiştilor politici” ar fi trecut fără doar şi poate, acum, în preajma moţiunii de cenzură, peste „principii” pentru a-i primi la sânul lor pe eventualii transfugi pesedişti. Nu s-a găsit niciunul. Unanimitate! Strâns uniţi în jurul conducătorului iubit! De ce? Din atașament pentru principiile social-democrației? Aș! ți-ai găsit. Din cea mai pură laşitate.

Şi când te gândeşti că toate acestea se petrec în prezent, sub tutela Uniunii Europene. Să ne imaginăm că tutela ar fi fost, ca odinioară, a Uniunii Sovietice (sau a lui Putin din ziua de azi), sau că n-ar fi existat niciuna, ca pe vremea „disidentului” internaţional Ceauşescu. Derapajul PSD ar fi fost rapid şi total.

La fel de total şi de rapid cum urmează, în împrejurările date, frângerea gâtului pesedistului-şef. Sper.