Claus von Stauffenberg, 20 iulie 1944

(14 Iulie 2018)

Pe 20 iulie, nemţii celebrează 74 de ani de la tentativa de asasinare a lui Hitler, soldată cu condamnarea la moarte a peste 200 de conjuraţi, printre care, la loc de frunte, Claus von Stauffenberg. În primii ani de după război, copiii lui von Stauffenberg aveau să fie dispreţuiţi la şcoală — poate şi persecutaţi — de către colegi şi profesori pentru „vina” de a fi fost descendenţii unui „trădător al patriei”.

Din istorie aflăm că abia pe la începutul anilor ’50 s-a reinstaurat normalitatea, când a fost stabilit oficial că puciştii au acţionat spre binele Germaniei. Descendenţii puciştilor şi-au recăpătat locul de onoare în conştiinţa germanilor.
Circa şapte ani le-a trebuit nemţilor pentru a admite că cei ce au complotat împotriva lui Hitler au încercat de fapt să le redea nemţilor, măcar într-o mică măsură, demnitatea pierdută prin aderarea masivă la nazism sau prin acceptarea acestuia.
Noi românii am avut nevoie de 16 ani pentru a accepta oficial — în raportul Comisiei Prezidenţiale din 2006 — că Ion Mihai Pacepa nu a fost trădător ci că a acţionat pentru binele românilor şi al României.
Unii în schimb, nu împărtăşesc nici astăzi concluzia raportului din 2006. După mai bine de un sfert de secol de la căderea comunismului, analişti politici şi aşa-zişi formatori de opinie de teapa lui Cozmin Guşă continuă să-l considere pe Ion Pacepa trădător. Și să-i aducă elogii șefului Securității, Iulian Vlad. E ca și cum nemții l-ar elogia, astăzi, pe Joseph Goebbles.