Capăt de linie de autobuz, la ţară, undeva în România, la o margine de sat. Miez de vară, amiază, arşiţă, vegetaţie uscată şi prăfuită. În apropiere, o linie ferată. În dreptul staţiei de autobuz, un canton dărăpănat, probabil părăsit. Peste tot în jur, grămezi de gunoi vechi, pe care au crescut bălării.
În staţie, un autobuz hodorogit, cu uşile deschise. În autobuz, ţărani — majoritatea bărbaţi, dar şi vreo două femei, în haine ponosite, prea groase pentru arşiţa de afară.
La ceva distanţă în urma autobuzului din staţie, un alt autobuz, la fel de hodorogit, gol. Staţionează cine ştie de când. Şoferul autobuzului gol şade pe treapta uşii din faţă, cu coatele sprijinite de genunchi, şi fumează. Şoferul autobuzului oprit în staţie, şade şi el pe o bornă kilometrică, chiar în faţa colegului său, şi fumează şi el. Îi vedem pe cei doi sporovăind, plictisiţi.
În autobuzul din staţie, călătorii aşteaptă răbdători. Pe culoarul din mijloc, sarsanale de toate felurile, decolorate, peticite, murdare; mănunchiuri de şipci şi de araci, legate cu sârmă, bidoane turtite, lopeţi murdare de pământ, un târnăcop, o greblă, toate zăcând pe culoarul pe care cu greu ar mai putea trece cineva...
UN ŢĂRAN (către vecinul său): O mai fi mult până pleacă?
ŢĂRANUL DE ALĂTURI: N-o fi ora.
PRIMUL ŢĂRAN: Care oră?
AL DOILEA ŢĂRAN: Ora de plecare.
Primul Ţăran se răsuceşte cu tot corpul şi se uită insistent pe fereastră, spre şofer.
Acum toţi călătorii din autobuz s-au întors şi se uită pe fereastră, spre cei doi şoferi, care îşi văd mai departe de sporovăială, plictisiţi. Mai puţin Al Doilea Ţăran, care continuă să privească drept înainte, absent.
PRIMUL ŢĂRAN: Na, că vine.
AL DOILEA ŢĂRAN: Cine?
PRIMUL ŢĂRAN: Şoferul, slavă Domnului.
Îl vedem pe şoferul autobuzului din staţie luându-şi rămas bun de la celălalt şofer. Acesta, aşezat pe treapta autobuzului, aruncă chiştocul ţigării, cu un bobârnac, departe în bălării şi rămâne aşezat, apăsat de plictiseală.
Primul şofer se urcă fără grabă în autobuz, se aşează tacticos la volan şi, meticulos, începe să pună ordine în hârtiile de la bord.
În sfârşit se hotărăşte să pornească motorul. După câteva rateuri, motorul porneşte. Table ruginite din autobuz, pe jumătate desprinse de la locul lor, încep să tremure. Şoferul se opinteşte să bage în viteză. Se aud trosnituri ca de beţe frânte. În sfârşit, autobuzul de urneşte, greoi şi lipsit de vlagă. Uşa din faţă, bălăngănindu-se şleampătă, a rămas deschisă.
Dar iată că un ţăran bătrân cu o desagă în spinare şi o târnă în mână, ajuns prea târziu în staţie, se opinteşte să alerge după autobuz.
Şoferul se apleacă spre oglinda retrovizoare şi îl urmăreşte cu curiozitate. Bătrânul face semne disperate către autobuz şi continuă să alerge, cu sufletul la gură.
Pe faţa şoferului, care continuă să-l urmărească pe bătrân în oglinda retrovizoare, înfloreşte un rânjet amuzat. Încetineşte, lăsând impresia că vrea să oprească.
Pe faţa bătrânului aproape sufocat de efort se iveşte o rază de speranţă.
Autobuzul s-a oprit. Bătrânul se şi vede urcat. Întinde mâna să se apuce de bara de la uşă.
Şoferul, continuând să privească prin oglinda retrovizoare, rânjeşte satisfăcut. Apasă uşor pe acceleraţie. Autobuzul porneşte din nou, îndepărtându-se. Bătrânul rămâne în urmă, dar nu încetează să alerge după autobuz, continuând să implore prin semne.
Şoferul opreşte din nou după câţiva metri. Bătrânul cu desaga în spinare întrevede o nouă şansă. Se apropie de autobuz, întinde mâna.
Le ferestre, călătorii urmăresc scena şi zâmbesc amuzaţi.
În clipa când bătrânul dă să apuce bara, şoferul porneşte din nou. Bătrânul rămâne în urmă, resemnat, şi de astă dată încetează să mai alerge după autobuz.
În autobuz, călătorii trăiesc clipe de haz nesperat. Chiar şi cei de pe latura opusă uşii s-au ridicat în picioare şi, aplecaţi peste culoar, urmăresc scena cu viu interes şi se distrează.
Autobuzul a parcurs deja un drum destul de lung, când şoferul opreşte din nou. Aşteaptă. Şoferul se uită în oglinda retrovizoare şi rânjeşte batjocoritor. Rămas departe, bătrânul, părând definitiv resemnat, priveşte cu vădit regret în urma autobuzului. Şi-a lăsat jos la picioare desaga şi târna.
VOCI AMUZATE ÎN AUTOBUZ: Hai, moşule!... Hai, înc-un pic!... Înc-un pârţ!... Hai, bre, că te-aşteaptă!... Ce, vrei să dea înapoi pentru tine?... Mişcă-ţi fundu’, moşule!... Hai, că merită, zău aşa!
Braţe ale călătorilor îi fac semne de încurajare să continue cursa după autobuz. Şoferul se ridică de la volan şi, ieşit cu un picior pe scară, îi face şi el bătrânului semne să vină. Cu un ultim elan, pe jumătate neîncrezător, bătrânul ridică desaga în spinare şi îşi ia târna de jos.
Şoferul îşi reia locul la volan şi porneşte din nou, de astă dată decis să nu mai oprească, spre distracţia nebună a tuturor călătorilor.
Continuarea aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu