Bucureşti, Gara de Nord, sâmbătă, ora 15:03.
Aceleaşi trenuri vechi şi murdare trase la peroane. Aceeaşi lume pestriţă, mohorâtă, ţărani cu saci, soldaţi, două patrule impozante ale Garnizoanei Bucureşti, muncitori navetişti, vreo trei patrule vigilente ale Miliţiei deplasându-se cu pas vioi, câteva figuri ceva mai spălate, călători împovăraţi cu fel de fel de bagaje (şi cu grija zilei de mâine), studenţi cu sacoşe de voiaj, băieţi şi fete, făcând notă discordantă, cu veselia lor, în tabloul apăsător al traficului de supravieţuire.
VOCE LA MEGAFOANELE GĂRII (după bine cunoscutul semnal sonor, din melodia „Glasul roţilor de tren”): Trenul accelerat 241 în direcţia Ploieşti–Sud, Buzău, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Iaşi pleacă peste cinci minute de la linia 5. Persoanele care i‑au condus pe călători la tren sunt rugate să coboare din vagoane.
Pe peronul liniei 5 se produce o oarecare agitaţie: din grupurile de călători şi nsoţitori aflate pe peron, în dreptul uşilor, câţiva fumători aruncă chiştoacele şi se îndreaptă spre vagoane. Alţii îşi iau rămas bun.
VOCE LA MEGAFOANELE GĂRII: Atenţiune! A fost găsit un portofel conţinând acte, douăzeci de mii de lei şi o mie cinci sute de dolari. Persoana care l‑a pierdut este aşteptată la Biroul de obiecte găsite.
Stupefacţie totală pe tot cuprinsul Gării de Nord. Toate feţele s‑au întors către locul unde unii ştiu iar alţii presupun — luându-se după ceilalţi — că se află respectivul birou... Vedem de aproape fel de fel de figuri de oameni simpli, needucaţi, cu priviri tâmpe (unele), aproape speriate (altele), toate cu privirile îndreptate în aceeaşi direcţie.
VOCE LA MEGAFOANELE GĂRII: Repetăm. A fost găsit un portofel conţinând acte, douăzeci de mii de lei şi o mie cinci sute de dolari. Persoana care l‑a pierdut este aşteptată la Biroul de obiecte găsite.
Într‑un grup, studenţii se uită unul la altul, cu feţele lungindu-li-se de râs. În următoarea secundă îi vedem încovoindu-se de râs. Toată lumea din jur se uită la ei — unii nedumeriţi, alţi de‑a dreptul indignaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu