Scenariu de teatru radiofonic
MIHALACHE: Gunoiu’! (Pauză.)
GOGU: Lu’ Jurcă al nostru i‑a pierit graiu’.
MIHALACHE: Nu mai are nicio speranţă. (Râde.)
GOGU: Mai are, mai are. Da’ nu spune. (Scurtă pauză.) Ce‑i aia de colo? O pedală de bicicletă?... Ia dă‑o‑ncoa’.
MIHALACHE: E ruginită, nu face doi bani.
GOGU: Dă s‑o văd. Las’ că prinde bine. Pune‑o‑n traistă. În curând nu ne mai dau ăştia niciun strop de motorină. Mai ştii! Te pomeneşti că ne pune să umblăm după gunoi cu bicicleta!
MIHALACHE: Vremuri bune, da, da! (Râd amândoi. Strigă.) Gunoiu’!
FANE: Tre’ să ai ochi format. Ia uite colo o pereche de pantofi!... Degeaba îi rogi p‑ăştia să‑i pună de‑o parte. Ce‑i costă? Pune‑i, dom’le, de‑o parte... Ia uite, pantofi buni, n‑au nimica! Nicio gaură‑n talpă! Da’ cum să‑i pui în picioare din borhotu’ ăsta?
GOGU: Pune‑i la traistă, nea Fane. Treci prin gârlă cu ei în picioare până pe malu’ ălălalt şi ieşi cu ei ca noi! Doar le dai un pic de lustru după ce se usucă şi‑i vinzi la talcioc cu trei sutare! Ce zici, Jurcă?
JURCĂ: Ce să zic. Să‑i pună la traistă, n‑are decât.
MIHALACHE: Ia uite‑aicea ce de pubele! Unu, doi, trei, patru... cinci! M‑am săturat! (Loveşte cu piciorul într‑o pubelă; cade un capac.)
GOGU: Altu’ care s‑a săturat!
FANE (cu reproş, adresându-se locatarilor): Aruncaţi aşa, de‑a valma! Nici nu vă uitaţi!... Omu’ înstărit judecă altfel. Nu vă daţi seama! Ce‑i pentru el o... pereche de pantofi?
MIHALACHE: Tot la pantofi ţi‑e gându’, nea Fane N‑ai pantofi?
FANE: De unde dracu’ să am! Cine are o pereche de pantofi ca lumea în ziua de azi? Du-te la oricare magazin vrei... Ori nu găseşti deloc, ori costă de te seacă la suflet!
JURCĂ: Ca să nu mai vorbim de hârtie!
FANE: Ce?
JURCĂ: Hârtie! Uite ce‑i aicea! Plină pubela!
GOGU: Ha-a! Asta‑i a lu’ dom’ profesor.
MIHALACHE: Care profesor?
GOGU: Unu’... Stă p‑aicea, în gang, la etaj. Am văzut‑o zilele trecute pe nevastă-sa. Venea de la piaţă c‑o sacoşă plină.
JURCĂ: Ia uite ce‑i aicea! Hârtie şi coji de cartofi.
MIHALACHE: La ce dracu’ le mai scrie dacă tot le‑aruncă?
FANE: Pantofi? Ho-ho! Ăştia ţine cu dinţii de ei. Până‑i trece degetele pân căpută!
GOGU: Calic ca şi noi...
Pubelă răsturnată în maşină. Doi dintre băieţii care joacă fotbal se apropie în viteză disputându‑şi aprig mingea.
BĂIAT I: Bă, un’ de bagi, bă!
BĂIAT V: Ce mă‑mpingi! A fost fault!
BĂIAT I: Joci ca o muhaia!
Pubelă izbită de unul din băieţi şi răsturnată pe trotuar.
JURCĂ (îl prinde pe Băiat V): Fir‑ai tu al dracu’ de golan! Nu v‑am zis să nu vă mai prind p‑aicea? (Băiatul ţipă.) Uite ce‑ai făcut, nenorocitule! Vezi ce‑ai făcut! Ai răsturnat pubela!
BĂIAT V: Din greşeală! N‑am vrut!
JURCĂ: N‑ai vrut! Şi‑acuma ce crezi tu? C‑am să m‑apuc eu s‑adun toate astea de pe jos! Pune mâna şi‑adună! Pune mâna, am zis!
FANE: Jurcă!...
JURCĂ (băiatului): Strânge şi aruncă toate alea în maşină! Cu palma! (Băiatul strigă de durere.) Apleacă-te şi strânge! Hai! (Băiatul începe să strângă gunoiul.) Aşa! Mişcă-te mai repede! Şi zi mersi că nu te pun să lingi cu limba! (Foşnet de hârtii aruncate în maşina Salubrităţii. Undeva departe, sirena Miliţiei. Băiatului.) Bă, ce faci acolo, te‑ai apucat de citit?... Ce‑i aşa de interesant? Hai, nu mai pierde vremea!
BĂIAT V: Nu citesc! Le pun în maşină!
JURCĂ: Ba citeşti! Ce‑i aşa interesant! Pierzi vremea, nenorocitule!
BĂIAT V: Nu citesc!
JURCĂ: Îmi spui şi mie ce‑i aşa interesant?
BĂIAT V: Nu‑i nimica interesant!
JURCĂ: Atunci, de ce citeşti? Zi‑i, ce‑ai găsit acolo de citit?
BĂIAT V: Nimica.
JURCĂ: Ia să văd. Dă‑ncoace! (Foşnet de hârtie. Silabisind.) „Am îndu... îndurat... vreme...” Ce paştele mă-sii vrea să zică cu tâmpeniile astea?... A‑ndurat? Ce‑a‑ndurat? (Băiatului.) Ia vezi tu, băi ţâcă, că poate‑nţelegi mai bine. Ia vezi aicea!
BĂIAT V (citind): „Am îndurat vreme de trei decenii şi jumătate... slo... sloganurile lor răs... răstălmăcite, minciunile, promisiunile goale... am văzut crescând sub ochii noştri...”
JURCĂ: Bă, tu citeşti ce trebui’, ori inventezi?
BĂIAT V: Nu inventez. Aşa scrie aicea. „...crescând sub ochii noştri şi punând stăpânire pe destinele ţării o nouă generaţie de aristocraţi...”
FANE: I‑auzi!
BĂIAT V: „...aroganţi, cinici şi... spre deosebire de cei dinainte, rudi... rudimentari.”
GOGU: Ce‑i asta? Politică?
MIHALACHE: Da’ ce politică!
JURCĂ (băiatului): Citeşte mai departe.
BĂIAT V: „Fără pic de inteligenţă, fără pic de cultură, au fost, în schimb, de o viclenie fără egal. Şi‑au aser... şi‑au aservit armata, au creat o maşină poliţienească de dimensiuni gigantice şi mai ales o poliţie politică bine plătită şi devotată până dincolo de limitele fana... fanatismului. Au pus stăpânire pe toate spa... spaţiile de existenţă... fabrica, strada, instituţiile culturale, până şi casa, ultimul refugiu...”
JURCĂ: Ia dă foaia‑ncoace! (Foşnet de hârtie împăturită şi băgată în buzunar.) Hai, gata, şterge‑o!
Paşii băiatului depărtându-se în fugă.
BĂIAT II (strigă de departe): Bă! nu mai da peste ăla că‑i nebun!
BĂIAT IV (departe): Pasează, Ticule!
BĂIAT I: Petrică!
BĂIAT III: Clonţule! Clonţule, ieşi din poartă, bă!
MIHALACHE (după o pauză, râzând): Auzi, Jurcă, cică eşti nebun!
GOGU: Şi cu foaia aia ce faci, o vinzi la DCA?... Măcar ia-le pe toate. Ia uite‑aicea, o grămadă‑ntreagă!...
FANE: O pisică neagră, fir‑aş al naibii! Ne‑a tăiat calea! Zât!
GOGU (râde): Păi care cale, nea Fane? Că noi nici nu ştim încotro mergem!
MIHALACHE: Păi, cu gunoaiele! Tot înainte!
Portiere trântite. Motor pornit. Utilitara Salubrităţii pleacă mai departe... Trecere muzicală.
Aceeaşi seară. Fundal sonor de cârciumă. Cei patru sunt cam ameţiţi.
GOGU: Mai luăm o drojdie?... Hei, băiatu’!
FANE: Mai las‑o naibii de drojdie, măi Gogule.
GOGU: Ziceai că să ne‑nveselim, bre nea Fane. Păi cum dracu’ să ne‑nveselim? Matale eşti vesel?
FANE: Pisica aia neagră, bat‑o vina!...
GOGU: Care pisică?
FANE: Aia neagră.
MIHALACHE: Nu ştiu cum dracu’ se face... Mie... o pisică neagră mi‑a tăiat calea, ştii când?
FANE: Când, Mihalache, ia zi.
MIHALACHE: Când eram de‑o şchioapă. Toate mi‑au mers anapoda, nea Fane. Toate.
FANE: Ei hai... Tu eşti tânăr, Mihalache... Ce să mai zic eu!...
JURCĂ: Ducă-se dracului de mâţe! Toate să se ducă dracului! Şi voi după ele. Că numai prostii vorbiţi. Şi matale, nea Fane... Nu te supăra. Câţi ani ai? Patruşcinci?
FANE: Şi şapte.
JURCĂ: Mulţi înainte... Te ţii bine.
MIHALACHE: Şi vorba aia, ai carte, ai parte.
JURCĂ: Pă dracu’!
CHELNER: Aţi cerut înc‑un rând. Poftim. (Pahare puse pe masă. Scrumieră golită.) Altceva?
GOGU: Ia uite la el! Îţi citeşte gându’!
MIHALACHE: Păi tu ai cerut.
GOGU: Eu?! Să mă ia naiba dacă mai ţiu minte!... Ei lasă! Bine că ştie el. Noroc. (Pahare ciocnite.)
FANE (după o pauză): Jurcă... Ia zi, tu ce‑ai de gând cu foaia aia.
JURCĂ: Mm!... Foaia?... Ei, şi matale, nea Fane. Ce, tre’ să le ştii chiar pă toate?...
GOGU: Care foaie?
FANE: Ei lasă, Gogule, nu‑ţi mai forţa creierii. Să nu ţi se rupă ceva acolo înăuntru. Te duci acasă şi te culci.
MIHALACHE: Vă spun io, la toţi ne‑a tăiat calea o pisică neagră. Că de nu era aşa, n‑ajungeam ce‑am ajuns.
FANE: Mai e timp... Voi ăştia mai tinerii...
GOGU: Ce? Mergem la şcoală?... Sau vine americanii?...
JURCĂ: Sst! Nu vorbi ce nu trebui’, Gogule!
GOGU: Păi ce nu trebui’... În hărmălaia asta... Ce dracu’ să spun! Nu vezi? Aicea fiecare zice ce vrea, că tot nu‑l aude nimenea.
JURCĂ: Păi dacă tot zici că nu te‑aude nimenea, ce‑ţi mai răceşti gura de pomană!
GOGU: Da’ ce‑am zis? Doamne fereşte! Că vine americanii? Ce, parcă dacă zic eu că vine, mă crede careva?
FANE: Mai tăceţi dracului din gură! Parcă sunteţi muieri! Vă luaţi la harţă din te-miri-ce.
GOGU: Cică să ne mai veselim! Halal veselie! Măcar să fi luat, dracului, ceva de mâncare! Drojdia asta, pe stomacu’ gol! N‑am mai mâncat nimica de‑atuncea de la ora unşpe.
FANE: Nu te mai enerva, Gogule. Faci ulcer. Dă‑mi mai bine o ţigară.
CHELNER (ceva mai departe, adresându-se altor clienţi): Nu mai servim nimica, ora de‑nchidere.
MIHALACHE: I‑auzi ce zice ăsta!
GOGU: Cum, ora de‑nchidere! Mai e douăj’ de minute!
MIHALACHE: Gogule, mănânci acasă. Ăştia tot n‑are nimica, po’ să bag mâna‑n foc. Coadă de peşte... de luna trecută!
FANE: Jurcă... Tu ce vrei să faci cu foaia aia?
JURCĂ: Nea Fane, zău, eu nu te‑am întrebat pe matale ce faci la noapte.
GOGU: Ha-ha! La noapte! I‑auzi colo! Păi la noapte... de! Ca tot omu’! Care mai are vlagă dup‑o zi ca asta...
MIHALACHE: De nu, aştepţi până duminică! Ha-ha! Sâmbătă noapte dormi zdravăn, mănânci bine toată ziua de duminică şi‑apoi, de‑o vrea Dumnezeu... De! La patruşapte de ani! Ha-ha!...
FANE: Jurcă, nu‑mi arăţi şi mie ce scrie acolo?
JURCĂ: Păi n‑ai auzit?... N‑ai auzit când a citit puştiu’ ăla? Ce mai vrei să ştii?...
GOGU: Hai, noroc. (Ciocnesc paharele.)
MIHALACHE: Noroc să dea Dumnezeu. (Sirenă a Miliţiei în depărtare.) I‑auzi. Şi‑acuma umblă. Neobosiţi! Zi şi noapte!
GOGU: Duşmanii poporului!... Ăştia, de‑aruncă manifeste! Ha-ha!
CHELNER: Închidem, vă rog. Achitaţi nota. Poftim.
MIHALACHE (citeşte nota de plată): Trei sute cinşpe lei. Ieftin ca braga!... Trei sute cinşpe împărţit la patru. Care zice că ştie carte?
GOGU: Eu dau o sută. Poftim! Şi să dea dracu’ dacă mâine nu‑i scot înapoi de pe strada Covasna şi p‑acolo pân jur!
Foşnet de bancnote puse pe masă. Scaune târşite pe ciment.
CHELNER: Mulţumesc. Să vă fie de bine.
Paşi nesiguri către uşă. Uşa deschizându-se... Cei patru merg pe trotuar.
GOGU: Cică se‑nchide la zece! Auzi ce idee tâmpită!
MIHALACHE: Nici zece...
FANE: Bine că nu mai e cald.
GOGU (după o pauză): Nu iese cu gologanii, nu le ridic gunoiu’!
FANE: Bine c‑ai început şi tu acuma. Pân’ azi‑dimineaţă îmi împuia capu’ Jurcă.
MIHALACHE: Ei, Jurcă are alte planuri acuma. Ţinteşte departe!
Cei patru fac alţi câţiva paşi în tăcere.
GOGU: Hei, Mihalache, eu rămân aicea în staţie să iau tramvaiu’. Tu?
MIHALACHE: Păi... să‑l iau şi eu... Noroc, nea Fane. Şi vezi ce faci la noapte!
FANE (îndepărtându-se): Lasă, lasă, mai bine poartă‑ţi ţie de grijă.
GOGU: Noroc, nea Fane. Mâine, ca de‑obicei! La datorie!
JURCĂ (însoţindu‑l pe Fane, de departe): Noroc. Noapte bună.
Paşi pe trotuar în noapte. Fane şi Jurcă îşi continuă drumul pe jos.
FANE: Ia uite, pubele în stradă. P‑aicea n‑a trecut Salubritatea. (Loveşte cu piciorul într‑o pubelă.) Da... cu meseria asta a noastră nu prea faci ciubuc... Nu te cheamă nimenea, vreun particular, să‑i ridici gunoiu’.
JURCĂ: Aiurea! Ştii ce mi‑a zis unu’ acu vreo doi ani, când i‑am bătut la uşă la bloc? Zic, gunoierii dumneavoastră. Zice, Ai mei? Ai statului, zice!... Asta‑i meserie? Băga‑mi‑aş!
Continuă să meargă în tăcere.
FANE: Ascultă, Jurcă... Dă foaia aia‑ncoace.
JURCĂ: Nea Fane, nu te‑amesteca. Nu‑i treaba matale.
FANE: Îl cunoşti pe profesoru’ ăla? Ţi‑a făcut ţie vreun rău? (Niciun răspuns.) La cine vrei să dai, Jurcă, hârtia aia? (Paşi precipitaţi pe trotuar.) La cine vrei s‑o dai, zi! (Niciun răspuns. Izbucnind.) Mă, vierme nenorocit!
Îmbrânceli, izbituri cu trupurile în pubelele de la marginea trotuarului.
JURCĂ: Nea Fane, nu pune mâna pe mine!
FANE: Nu‑s destui turnători pe lumea asta? Şobolan râios!
JURCĂ: De ce să‑i slugăresc eu pe ei? Am doi copii de crescut! Şi n‑am ce să le dau de mâncare!
FANE: Scoate foaia aia, că te omor!
JURCĂ: Nea Fane, vezi că dau şi eu! Nu mă uit că eşti mai bătrân!
FANE: Ai doi copii de crescut? Scurmă prin gunoaie, lepădătură, dacă ai doi copii de crescut! Da’ nu umbla cu turnătorii! Ce‑o să zică de tine copiii ăia când or s‑ajungă mari? Târâtură!
JURCĂ: Nea Fane!...
Luptă violentă. Izbituri cu trupurile în pubele.
FANE: Unde‑ai băgat foaia, nenorocitule! Unde‑ai băgat‑o?... Ai amuţit? (Jurcă scoate un geamăt. Foşnet de hârtie scoasă din buzunar.) Aha, asta era!... (Hârtie sfâşiată cu furie.) Na!... Na!... Du-o la securiştii tăi împuţiţi! Vierme!... Ai doi copii!... Şi vrei să iasă din ei încă doi viermi ca şi tine! (Încă o lovitură cu piciorul. Jurcă scoate un geamăt.) Hai! Scoală!... Mâine te duci şi mai scotoceşti. Poate mai găseşti niscaiva hârtii. D‑astea cu politică. (Aşteaptă ca Jurcă să se ridice. Niciun semn din partea lui Jurcă. Brusc, îngrijorat.) Jurcă!... Jurcă, vino‑ţi în fire. (Geamăt.) Jurcă! N‑am dat prea tare, nu face pe nebunu’!... Jurcă, n‑auzi?... Jurcă! (Geamăt.) Stai pe loc că mă duc să chem salvarea!
JURCĂ (geme): Las‑o naibii de salvare...
FANE: Uf! De ce mă sperii, Jurcă? N‑am dat tare, omule. Da’ tu ai băut cam mult. Zău că n‑am dat tare... Ce vrei să zic... Hai, scoală-te.
JURCĂ (fără vlagă): Mi‑ai rupt o coastă, nea Fane.
FANE (îl ajută să se ridice): Las’ că se lipeşte la loc... Aşa, omule... Po’ să stai în picioare? (Sirenă a Miliţiei apropiindu-se.) Na, că ne‑au dibuit şi‑aicea, băga-i‑aş în mă-sa! De ăştia nu scapi! Şterge‑ţi sângele de la gură, Jurcă, ăştia o să zică că te‑am stâlcit în bătaie.
Maşina Miliţiei a ajuns în dreptul celor doi. Sirena încetează brusc. Portiere deschizându-se şi închizându-se.
MILIŢIAN (apropiindu-se): Ce‑i cu voi aicea? De unde veniţi?
FANE: De la... Am fost şi noi la cârciumă, dom’ plotoner-major.
MILIŢIANUL (de aproape): Aţi cam uitat să plecaţi de‑acolo, hm?
FANE: Ne‑au dat afară, dom’ plotoner-major, că s‑a‑nchis.
MILIŢIANUL: Şi cu ăsta ce‑i? (Lui Jurcă.) Ia să te văd. (Fluieră a mirare.) Oho, da’ te‑a burduşit bine! (Lui Fane.) Cu ce l‑ai pocnit, mă? Ia să‑ţi văd pumnul.
FANE: Nu l‑am pocnit, dom’ şef, a căzut el singur.
MILIŢIANUL: Ce vorbeşti, mă! Pe mine te‑ai găsit să mă prosteşti? Adică tu crezi că eu nu ştiu să deosebesc o căzătură de‑o lovitură de pumn!... (Lui Jurcă.) Ia zi... tu... Că tu eşti victima. Te‑a pocnit, ori nu?
JURCĂ (după o ezitare): Am căzut eu singur.
MILIŢIANUL: Ai căzut tu singur... Unde lucraţi?
FANE: La Salubritate.
MILIŢIANUL: La Salubritate... Şi vă bateţi ca chiorii!
FANE: Nu ne‑am...
MILIŢIANUL: Gura!... Vă bateţi ca chiorii!... Prost sunt eu că stau să‑mi pierd vremea cu voi! Duceţi-vă acasă! Dacă vă mai prind pe stradă vă bag direct la zdup! Ne‑am înţeles?
FANE: Am înţeles, dom’ plotoner-major.
Miliţianul pleacă. Portiere trântite. Porneşte sirena. Maşina Miliţiei demarează în viteză.
FANE (după ce sirena a ajuns departe): Hai, Jurcă. (Îl bate pe umăr.) Hai acasă. Po’ să mergi singur? Sau opresc un taxiu?
JURCĂ: N‑am nevoie de niciun taxiu, nea Fane. Du-te dracului.
FANE: Bine, Jurcă. Mergi pe jos. O să‑ţi facă bine... Şterge‑ţi sângele de la gură... Noroc, Jurcă...
Paşi îndepărtându-se pe trotuar. Cortina muzicală finală.
24 decembrie 1990
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu