LUPUL (sub ploaia de lovituri date de Prâslea): Dar e carnaval!
PRÂSLEA CEL VOINIC (zeflemitor): Zău?... E carnaval? Ce carnaval?
În cele din urmă Lupul izbuteşte să scape şi continuă să-şi urmărească „prada”.
Număr de acrobaţie la trapeze, cu mai multe personaje, avându-i protagonişti pe Scufiţa Roşie şi pe Lup.
Jos în arenă câteva personaje au întins o pânză, îndemnând-o pe Scufiţa Roşie să sară. Şi Scufiţa Roşie ajunge cu bine jos.
Între timp, dezechilibrat, Lupul cere ajutor.
LUPUL: Ţineţi-mi şi mie pânza aia! Vă rog prieteneşte! Doar e carnaval!
I se întinde o „pânză” de... hârtie (deasupra grămezii de perne). Lupul îşi dă drumul să cadă şi, sfâşiind hârtia, aterizează pe perne, de unde se scoală cu chiu cu vai, ţinându-se de şale şi văicărindu-se. I se strigă de jos, în bătaie de jos: „Ce să-i faci, e carnaval!”
Între timp, Flămânzilă (prestidigitator) a început să „mănânce”, făcând să dispară, fel de fel de obiecte întâlnite în cale, după care se porneşte să scoată din coşul Scufiţei Roşii o mulţime de „bunătăţi”.
FLĂMÂNZILĂ: Ah, mor de foame!
LUPUL: Şi eu mor de foame! Dacă nu m-aţi lăsat s-o înfulec!
FLĂMÂNZILĂ: Tu spui că mori de foame?! Uite câte ai mâncat! (Începe să-i scoată din „burtă” fel de fel de obiecte.) Ia uite!... Uite!... Uite!... Şi asta!... Şi asta!... Şi mai ziceai că ţi-e foame!
SETILĂ: Iar eu nu mai pot de sete!
FLĂMÂNZILĂ: Poftim, Setilă! Bea! Satură-te!... Poftim, bea!
Prestidigitaţie cu diferite recipiente cu apă, scoase dintr-o incintă (butoi) şi deşertate apoi în capul lui Setilă.
Ochilă urmăreşte cu atenţie ceva în înaltul arenei.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Hei, Ochilă! Ce-ai văzut acolo sus, ia spune!
OCHILĂ: O... (Se răzgândeşte.) Nu-ţi spun.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Nu-mi spui?... Uite-aşa te fac! (Îndoaie o tijă de fier.) Uite-aşa te arunc! (Ridică o bilă mare, pe care o aruncă; bila „explodează” scoţând un norişor de fum alb.)
Număr de acrobaţie cu obiecte grele...
...În timp ce Ochilă, spectator, tremură de frică.
OCHILĂ: M-am hotărât să-ţi spun. Am văzut o...
Profită de o clipă de neatenţie ca s-o tulească. Se urcă repede pe un monociclu, strecurându-se printre celelalte personaje din arenă. Omul–Cel–Mai–Puternic–Din–Lume îl urmăreşte greoi „doborându-i” pe cei ce îi stau în cale:
Salturi acrobatice.
PREZENTATORUL: El e Omul–Cel–Mai–Puternic–Din–Lume, v-am spus eu!
CLOVNUL: Ba eu am spus!
PREZENTATORUL: Hai mai bine să n-o mai luăm iar de la capăt! M-am săturat de prostiile tale!
Păcală îi aţine calea Omului–Cel–Mai–Puternic–Din–Lume, încropind un nod la capătul unei frânghii care atârnă din cupolă; frânghia trece peste un scripete, iar celălalt capăt îl ţine Tândală, aflat la marginea arenei.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME (lui Păcală): Da’ tu ce-ncurci lumea pe-aicea!
PĂCALĂ: Da’ de ce vrei să ştii?
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Fiindcă aşa vreau eu! Te fac zob!
PĂCALĂ: Mă gândeam cum ar putea să zboare cineva aşa, mult la trup şi puţin la minte.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME (bănuitor): Mult la trup şi...? Cum adică?
PĂCALĂ: Adică, spus mai pe şleau, cum ar putea să zboare unul prost, aşa ca...
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME (ameninţător): Ca cine?
PĂCALĂ: Ca... mine.
În apropiere, Albă–ca–Zăpada şi Cei Şapte Pitici, hârjonindu-se, încep să facă...
...Salturi la basculă.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: He-he! Tu nu eşti în stare să zbori! Eşti prea nătăfleţ.
PĂCALĂ: Păi tocmai asta ziceam şi eu.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Şi, mă rog, după mintea ta cea proastă, cum poţi aşa... să te-nalţi în aer... Să zbori?
PĂCALĂ: Cum...? (Se aşează.) Ei, dacă aş putea... (Se preface că nu poate să-şi strecoare un picior în laţul de la capătul frânghiei.)
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Cu asta?! Tare mai eşti prost!
PĂCALĂ: Ei, ce să-i faci... Unii au noroc de putere, alţii de minte. Alţii... de nimic. Ca mine.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Ia dă încoace. (Îi smulge din mână capătul frânghiei.) Hm, unii au noroc... (Se aşează. Uite aşa, zevzecule! (Îşi strecoară piciorul în laţ.)
PĂCALĂ (sărind în picioare): Sus cu el, Tândală frăţioare!
Ajutat de alţii, Tândală trage cu putere de capătul celălalt al frânghiei: Omul–Cel–Mai–Puternic–Din–Lume se trezeşte atârnat de un picior.
Ochilă, pe monociclu, trece pe lângă Păcală şi îi strânge mâna.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Daţi-mi drumul! Lăsaţi-mă jos, ticăloşilor! Vă fac zob pe toţi! Ticăloşilor! Nemernicilor! Lăsaţi-mă jos!
PĂCALĂ: Bieţii de ei, unii chiar că n-au noroc.
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Vă arăt eu vouă! Nemernicilor!
Sărind la basculă, unul din Cei Şapte Pitici e prins din zbor de Omul–Cel–Mai–Puternic–Din–Lume.
PITICUL (se zbate): Ce-ai cu mine, matahală! Fiară! Eu nu ţi-am făcut nimica! Răule! Ucigaşule!
Încearcă „să scape”, stârnind îngrijorarea celor de jos; între timp, Omul–Cel–Mai–Puternic–Din–Lume a fost ridicat ceva mai sus:
Număr de acrobaţie aeriană.
TÂNDALĂ: Hai mai bine să-l lăsăm jos.
PĂCALĂ: Ce, nu ţi-e bine! Ăsta ne mănâncă cu fulgi cu tot! Stai acolo unde eşti şi ţine zdravăn!
OMUL–CEL–MAI–PUTERNIC–DIN–LUME: Nu mai pot! Lăsaţi-mă jos!
Lăsat să cadă, Piticul e prins în braţe de prietenii săi. Cât despre Omul–Cel–Mai–Puternic–Din–Lume, când în cele din urmă frânghia e coborâtă, arată atât de „istovit” încât nu-i mai arde de răzbunare.
Prinţul o zăreşte pe Frumoasa–Din–Pădurea–Adormită. O ridică în braţe şi încearcă s-o trezească:
Număr de gimnastică acrobatică.
La sfârşit, Frumoasa–Din–Pădurea–Adormită se trezeşte.
Trasă de trei perechi de cai, intră în arenă o caleaşcă aurită, din care coboară Cenuşăreasa, în rochie de bal.
PREZENTATORUL (o cercetează de aproape): Fata asta trebuie că e... Cred că e... (Către public.) Cine?! Cenuşăreasa?! Nu, nu se poate!... Şi totuşi, ea trebuie că-i... Cenuşăreasa!
CLOVNUL: Ce tot spui tu acolo! Cum o să fie Cenuşăreasa! Cenuşăreasa a rămas acasă, în zdrenţe, şi vede de gospodărie. Uite-o colo pe maică-sa şi surorile ei!
PREZENTATORUL: Ei bine, o să vedem noi!
Între timp caii au fost deshămaţi, iar caleaşca a fost retrasă din arenă:
Număr de dresură şi acrobaţie pe cai, cu Cenuşăreasa, mama şi surorile ei. Cele trei femei încearcă la început să o împiedice pe Cenuşăreasă, dar în cele din urmă această reuşeşte cu brio să-şi facă numărul.
Caleaşca este readusă în arenă, caii sunt înhămaţi. Se aud cele douăsprezece bătăi ale orologiului: e miezul nopţii. Cenuşăreasa se grăbeşte să se urce în caleaşcă. La plecare, înainte ca uşa să se închidă, pierde pantofiorul de aur, pe care îl găseşte Prinţul.
Iată însă că unul din Cei Trei Muşchetari îi smulge Prinţului pantofiorul, stârnind o „dispută înverşunată”, la care iau parte mai multe personaje. Solidari între ei, Cei Trei Muşchetari îşi dovedesc agilitatea prin:
Salturi pe cuburi...
...pe care arlechinii le aduc rând pe rând în arenă, sperând astfel să-i împiedice pe Muşchetari. Din cuburi se alcătuiesc felurite „construcţii”, pe care Muşchetarii le escaladează cu îndemânare.
În cele din urmă, Prinţul reuşeşte să smulgă pantofiorul din mâna Muşchetarului. În centrul arenei a rămas o piramidă înaltă de cuburi.
Începe valsul, la care iau parte toate personajele din arenă, rotindu-se în jurul piramidei de cuburi. În vârful piramidei, singur şi întristat, stă Prinţul. Cu toate stăruinţele lor, niciuna din fete nu reuşeşte să-i atragă atenţia.
În acelaşi timp, agăţaţi de o tijă în mişcare circulară în sens invers mişcării perechilor de dansatori, execută...
...Un număr de acrobaţie aeriană, în ritmul muzicii.
Deodată, însufleţit de o idee, Prinţul coboară de pe piramidă şi, cu pantofiorul găsit în mână, pune să fie aduse rând pe rând înaintea sa toate fetele care iau parte la „bal”. Pantofiorul nu i se potriveşte niciuneia. (Printre pretendente se strecoară şi un clovn care poartă încălţări uriaşe: pentru „neobrăzarea” sa primeşte un bobârnac.)
Iată că se iveşte şi Cenuşăreasa, îmbrăcată de astă dată în straiele ei sărăcăcioase de acasă. Mai mult în bătaie de joc, este adusă şi ea înaintea Prinţului. Spre uimirea tuturor însă, pantofiorul i se potriveşte.
Fericiţi, Prinţul şi Cenuşăreasa se prind în dans.
Se aruncă serpentine, confeti, se aprind artificii.
Balul s-a sfârşit. Cuburile sunt scoase afară din arenă.
Soseşte „trenul”. Dă ocol arenei şi, din mers, toate personajele se urcă pe locomotivă şi în vagon; trenul îi duce pe toţi afară din arenă.
Prezentatorul a rămas singur şi întristat.
Solo tânguitor la trompetă.
PREZENTATORUL: Au plecat cu toţii... Şi eu tot n-am aflat cine au fost... (Plânge.)
Dar iată că deodată pe tobogan coboară Păcală. Plin de speranţă, Prezentatorul dă fuga la el.
PREZENTATORUL: Ia te uită! Păcală! (Îi scoate masca.) Dar el este... Vreau să spun că nu-i altcineva decât... (Rosteşte numele artistului.)
Toate celelalte personaje sosesc pe tobogan, coborând val-vârtej unul după altul, iar Prezentatorul, dându-le jos masca, le rosteşte numele.
PREZENTATORUL: Iar eu... Vreau să vă spun că eu nu-s altul decât... (Îşi rosteşte numele.)
Ploaie de confeti, serpentine, artiştii îşi iau rămas bun de la public într-un Epilog apoteotic.
SFÂRŞIT
16 feb. 1982–27 dec. 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu