Pentru cine scriu de bine (atunci când se-ntâmplă să scriu)? Dacă scriu de bine despre un om, despre un scriitor dispărut, pentru cine scriu, dacă știu acel om/scriitor e dispărut pentru totdeauna? Dacă trecutul e mort și îngropat? Pentru totdeauna mort și îngropat? Așa cum nu încetez a fi convins. Să nu-mi spună nimeni, și să nu mi-o spun nici eu mie însumi, că scriu de bine pentru că asta-i părerea mea sinceră, pur și simplu. Indiferent dacă ajunge la cineva sau nu.
Scriu de bine pentru cineva apropiat celui dispărut. Și dacă n-or mai fi printre cei vii nici apropiați de-ai celui dispărut, atunci scriu pentru cei care sunt de aceeași părere cu mine și sunt încă vii. Pentru a le face plăcere. Pentru că orice-ai face, oricum ai suci-o și ai învârti-o, nu te poți desprinde de o anumită comunitate — prezentă sau imaginată. Virtuală. În cazul de față, comunitatea celor care i-au fost apropiați scriitorului dispărut, scris de bine, sau sunt de aceeași părere cu tine și pot să înțeleagă limba pe care o vorbești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu