Friederich Hayek: „De ce ajung în frunte cei mai răi”

M-am întrebat adesea cum se explică faptul că societatea românească — și nu numai — ajunge atât de des să fie condusă de indivizi amorali, rudimentari și cinici, într-un cuvânt abjecți. Deși răspunsul este, intuitiv, oarecum la îndemâna multora, totuși nimeni nu îl explică mai limpede și mai convingător decât Friederich Hayek (Drumul către servitute — The Road to Serfdom, 1944; Humanitas, 2014). Hayek se referă la regimurile totalitare sau autoritare. Dar regimul pesedist de la noi oare de care este/a fost? Mă întreb.

„Există trei motive de bază în virtutea cărora un asemenea grup numeros și puternic, cu convingeri îndeajuns de uniforme, nu este plauzibil să fie format de cele mai bune, ci mai curând de cele mai rele elemente ale oricărei societăți. După criteriile noastre, principiile de selectare a membrilor unui astfel de grup ar fi aproape integral negative.

În primul rând, este probabil adevărat că, în general, cu cât nivelul inteligenței și al educației indivizilor este mai elevat, cu atât sunt mai diferențiate gusturile și opiniile lor și este cu atât mai puțin probabil să cadă de acord asupra unei anumite scări de valori. Un corolar al acestei concluzii este că, atunci când dorim să găsim un grad mai ridicat de uniformitate și similaritate în viziuni, suntem nevoiți să coborâm în zonele cu standarde intelectuale și morale mai scăzute, unde instinctele și gusturile primare «comune» predomină. Aceasta nu înseamnă că majoritatea oamenilor au standarde morale scăzute; înseamnă doar că grupul cel mai numeros de oameni ale căror valori sunt foarte asemănătoare este de găsit printre cei cu standarde neelevate. Cum s-ar zice, cel mai mic numitor comun este acela care unește cel mai extins grup de oameni. Dacă este necesar un grup numeros, suficient de puternic pentru a le impune tuturor celorlalți vederile sale asupra valorilor vieții, niciodată el nu va fi constituit din cei cu gusturi extrem de diferențiate și evoluate, ci din cei care formează «masa», în sensul peiorativ al termenului; cei mai puțin originali și independenți vor fi capabili să încline cu greutatea numărului lor balanța în favoarea idealurilor lor specifice.

Dacă un dictator potențial trebuie să se bizuie însă în întregime pe cei ale căror instincte simple și primare se întâmplă să fie foarte asemănătoare, numărul lor anevoie va conferi suficientă pondere eforturilor lor. El va trebui să le sporească numărul, convertind mai mulți indivizi la același crez simplu.

Aici intervine al doilea principiu negativ de selecție: el va fi în măsură să obțină sprijinul tuturor celor docili și creduli, care nu au convingeri proprii ferme, ci sunt pregătiți să accepte un sistem de valori gata confecționat, numai dacă li se împuie urechile cu el suficient de zgomotos și de des. Cei ale căror idei vagi și imperfect formate sunt ușor de influențat și ale căror pasiuni și emoții sunt grabnic stârnite vor îngroșa astfel rândurile partidului totalitar.

În strânsă legătură cu efortul deliberat al demagogului iscusit, de a strânge laolaltă un corp de susținători omogen și strict coerent, intră în acțiune al treilea și poate cel mai important element negativ al procesului de selecție. Pare să fie aproape o lege a naturii umane faptul că este mai ușor pentru oameni să cadă de acord asupra unui program negativ, asupra urii împotriva unui dușman, asupra invidiei față de cei mai bine situați decât asupra oricărei sarcini pozitive. Contrastul dintre «noi» și «ei», lupta comună împotriva celor din afara grupului par a fi ingredientul esențial în orice crez care va da coeziune unui grup ce se pregătește de o acțiune comună. De aceea, acest mijloc este utilizat întotdeauna de către cei care urmăresc nu doar reunirea de sprijin pentru o politică, ci dobândirea loialității necondiționate a unor mase imense. Din punctul lor de vedere, ura comună are marele avantaj de a le lăsa o mai mare libertate de acțiune decât orice program pozitiv. Ura împotriva dușmanului, fie că este intern, precum «evreul» sau «chiaburul», fie că este extern, pare să fie o armă indispensabilă în panoplia unui lider totalitar.”

(Articol publicat inițial în apr. 2022, pe blogul WordPress „Impresii și opinii”, desființat))