În „Istoria lui Dumnezeu” de Karen Armstrong (2009), editura Nemira a adoptat scrierea cu majusculă a pronumelui personal pentru Dumnezeu — El, Lui să-L Etc. În originalul în engleză, evident nu întâlnim așa ceva. Nici Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație al Academiei Române nu indică scrierea cu majusculă a pronumelui personal ce îl desemnează pe Dumnezeu. Dar, de! așa-i la români: cât a fost Ceaușescu, în toată presa era El — cu majusculă! Nu mai e Ceaușescu, Dumnezeu a devenit El — cu majusculă! În toată presa. Scriindu-l cu majusculă îi arătăm respect, nu-i așa? Chiar și în capitolul „Moartea lui Dumnezeu?”, chiar și când despre Dumnezeu vorbesc ateii. Poftim de îndrăznește să-L scrii fără majusculă! Te mănâncă redactorii cu fulgi cu tot!
Ce popor evlavios e românii!
(Articol publicat inițial, în nov. 2011, pe blogul WordPress „Impresii și opinii”, desființat)
Lee Smolin: <em>Revoluția neterminată a lui Einstein</em>
Care este deci revoluția neterminată a lui Einstein? E vorba de unificarea fizicii cuantice cu spațiul-timp și — doi — de înțelegerea fizici...
-
Căutătorii Giruetei de Aur colindă în înălţimi nevăzute de oameni Umblăreţi, dănţuiesc–navighează în corăbiile străvezii ale aerului tr...
-
(Dacă tot se poartă reciclarea publicistică, fie-mi permis să re-postez un articol vechi, din 6 sept. 2009, publicat inițial pe blogul meu „...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu