(22 martie 2020)
Ce ciudat, în vremuri normale... mă rog, cu mizeriile cotidiene pe care până mai deunăzi le consideram normale — deci, în vremurile normale, noaptea visam de cele mai multe ori tot felul de prăpăstii, clădiri în care mă rătăceam, linii de tramvai care duceau în locuri nedorite și ciudate, și câte și mai câte. Astăzi, în plină pandemie de coronavirus (când mă uit „în buclă” la Mr Bean), visez oameni necunoscuți, prietenoși, cu care mă înțeleg perfect, foști colegi de școală care arată superb la vârsta lor înaintată, ce mai! Ba chiar am visat că mă veseleam — și îi veseleam și pe cei din jur — cântând și dănțuind într-un ritm îndrăcit, în chip de om-orchestră! Ca să vezi!... Probabil că trebuie să fie un echilibru în toate.
Unii spun că după COVID–19 nimic nu va mai fi ca înainte... Hm. Mă cam îndoiesc. Memoria omenirii e scurtă.
-
Johan Huizinga afirmă că instinctul ludic la om există. Mi s-a părut până acum că e o exagerare, am încercat să găsesc argumente împotrivă ș...
-
Doar câteva gânduri (fără I.A. nu se mai poate!) Eu : Deci, cum e cu mecanica everettiană?... Eu, experimentator, am un fascicul de electr... -
(15 iulie 2018) În autobuzul cu care mă întorc acasă, o femeie în vârstă, dar nu foarte, destul de scundă, slabă, purtând o bluză albă, cur...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu