vineri, 22 decembrie 2023

Toate la timpul lor. Înapoi la izvoare

(20 noiembrie 2018)

Am citit Odiseea lui Homer pe când eram la facultate, în anul doi. Altfel spus, la timpul potrivit, aş zice. Cu Iliada s-a întâmplat altfel. Am cumpărat-o în 1985, am început s-o citesc prin 2002, cred, şi am terminat-o abia astăzi. Dar, în ciuda tărăgănării, impresia a fost foarte puternică. Lumea lui Homer... Dacă admitem că un scriitor este oglinda timpului său, ce vremuri eroice trebuie să fi trăit grecii din Antichitate! Într-adevăr, la cheremul zeilor, aşa cum se spune, dar câtă demnă împăcare cu soarta! Şi câtă demnă străduinţă în pofida ursitei!
Iată doar un exemplu: bătrânul Priam, regele Troiei, are cutezanţa să vină în tabăra aheilor pentru a recupera trupul feciorului său Hector, ucis de crudul Ahile și pe care îl batjocorise târându-l în jurul cetății legat de cal cu o frângie. Deşi îl detestă pe Ahile pentru fapta sa — nici măcar n-am putea spune „odioasă”, pentru că, în definitiv, aheii şi troienii erau în război —, totuşi îl tratează ca pe un viteaz şi, într-un fel, îl înţelege: cu toţii erau, cum ziceam, la cheremul zeilor. La rândul său, Ahile, care avea motive temeinice să-l fi ucis pe Hector, care la rândul său îl ucisese pe prietenul său Patrocles, îl tratează pe tatăl ucigaşului prietenului său cu toată consideraţia cuvenită. Iată un fragment din întâlnirea celor doi:
„El pe moşneag apucându-l de mână, domol îl împinse Şi se porniră pe plâns amândoi. Unu-şi plânge feciorul, Plânge cu hohote lungi, întins la picioare-naintea Celuilalt, care iar după tată-său plânge, ba geme După prieten şi casa răsună de plâns şi de vaier.”
Minunată traducerea lui George Murnu din 1912! Meritorie revizia lui Liviu Franga, care la vremea apariţiei Iliadei încă nu împlinise — aflu acum — treizeci de ani. Ambii fac dovada posibilităţilor fabuloase ale limbii române. Bunul cel mai de preţ al neamului. Dacă nu singurul!... După opera lui Homer, literatura modernă îmi apare, în cvasitotalitatea ei, ca lucrarea unor epigoni. Tot caut, de câţiva ani încoace, cartea secolului (sau măcar a anului), tot cumpăr, şi după fiecare carte citită, mereu îmi spun: gata, nu mai am ce aştepta. Inclusiv de la laureaţii Nobel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Da, instinctul ludic există!

Johan Huizinga afirmă că instinctul ludic la om există. Mi s-a părut până acum că e o exagerare, am încercat să găsesc argumente împotrivă ș...