Omul romantic

(2 decembrie 2018)

Tocmai am terminat de citit Omul romantic, de François Furet, coord., ed. Polirom, 2000.

Cu mare întârziere, dar nu-i o noutate!

O culegere de articole pe tema enunţată, fiecare articol dedicat unui aspect/personaj reprezentativ al romantismului: Burghezul, Muncitorul, Femeia, Dascălul, Medicul, Preotul, Intelectualul şi Revoluţionarul. Unele capitole: sociologie pură sau sociologie plus antropologie. De pildă, e greu de sesizat legătura dintre muncitor şi perioada romantismului, decât doar de reținut condiţiile de lucru infernale, greu de acceptat astăzi, după două sute de ani. Îşi poate imagina cineva cum putea un om din Marea Britanie să facă faţă unui program de lucru de o sută de ore pe săptămână?

Aproape ilizibil capitolul dedicat intelectualului (autor Sergio Givone): „De fapt, ce altceva este ironia estetului, dacă nu capacitatea de a te abandona în egală măsură contemplării celei mai dezinteresate sau acţiunii celei mai solicitante, rezervându-şi, cu toate acestea, dreptul de a se sustrage în orice moment inderogabilităţii lucrului în sine pentru a afirma libertatea eului până la devalorizarea a ceea ce ţinea sufletul prizonier?” Tare, nu?

Din capitolul dedicat revoluţionarului (autor Bronislaw Baczko), reţin mania conspirativităţii începutului de secol XIX, inclusiv carbonarismul, şi necesitatea onorabilităţii candidatului la frăţiile de insurgenţi: „Solicitantul trebuia să (...) se bucure de o bună reputaţie, să aibă o bună conduită, să-şi poată justifica mijloacele de existenţă [subl. mea] şi să fie înzestrat cu cea mai mare discreţie.” Să recunoaştem că avem de a face cu condiţii rămase pe deplin dezirabile, cu adresă la politicianul din ziua de azi; mai puțin discreția, căci între timp a devenit necesară transparența.

De reţinut de asemenea antipatia reciprocă dintre Herzen şi Marx, precum şi condiţia de bunăstare neobişnuită a celui dintâi în raport cu revoluţionarul „de profesie” al vremii, cel exilat îndeosebi, care abia dacă îşi permitea să închirieze o cameră mobilată, de preferinţă în Elveţia; unde avea să-și găsească adăpost, câteva decenii mai târziu, un alt mare exilat, care urma să schimbe (altereze) cursul istoriei pentru o bună parte din omenire şi pentru un număr semnificativ de ani.