Mediocritatea, originală?

(21 iuli2 2018)

Spune Ana Blandiana, în Istoria ca viitor (Ed. Humanitas, 2017, p. 169): „[A]rhitecţii catedralelor gotice s-au gândit nu cum să nu se repete unii pe alţii, ci cum să nu se deosebească între ei. Oricât ar părea de paradoxal, marii poeţi seamănă cu toţii, numai mediocrităţile sunt pline de originalitate. Sublimul nu e divers. (...) Deosebiţi, originali, diverşi sunt numai cei mediocri. Nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.”
Ciudată afirmaţie. Poate aşa se explică de ce Ana Blandiana vorbeşte mereu de poeţi ca şi cum cu toţii ar face parte dintr-un corp de elită, a cărui artă e dincolo de orice suspiciune de mediocritate. Când de fapt, revistele literare, cărţile de poezie, abundă în mediocrităţi şi în ziceri terne. Care — ele, da! — nu se deosebesc una de alta.

PS. Cartea însăși a Anei Blandiana este foarte interesantă... și conține destule idei noi și construcții originale. Dacă ar fi să-i aplicăm propriul ei criteriu, ar însemna să-i dăm calificativul de mediocră!