Iosif și frații săi la vreme de pandemie

(1 aprilie 2020)

Pe vremea „Morții Negre”, teribila epidemie de ciumă bubonică de la jumătatea secolului al XIV-lea, un grup de șapte tinere și trei tineri au fugit din Florența, unde locuiau, refugiindu-se în împrejurimi, la Fiesole. Acolo, pentru a-și trece timpul, și-au spus povești timp de două săptămâni. Astfel s-a născut Decameronul lui Boccaccio. Azi, pe vremea pandemiei declarate de OMS, m-am retras și eu, împreună cu nevastă-mea, la Câmpina, unde nu ne spunem, dar auzim de dimineață până seară, povești cu COVID–19, la televizor. În schimb m-am apucat să citesc Iosif și frații săi, de Thomas Mann: trei volume însumând aproape două mii de pagini, depășind de departe Decameronul, cât să-mi ajungă pentru o pandemie. O poveste cât Biblia de mare și prea puțin deosebită de aceasta ca stil (alternând cu narativul neo-clasic propriu lui Thomas Mann).