Scenariu de film — scurt metraj
Acest scenariu se inserează în scenariul „În România, cândva”, între episodul „Pe străzile Bucureştilor” şi episodul „Vis”.Anii ’80 ai secolului XX, România
Hala vastă a unei întreprinderi de stat: strunguri, freze, prese, maşini de perforat, pod rulant, cârlige metalice atârnând deasupra, lăzi cu piese fabricate, deşeuri aruncate în neorânduială. Zgomot. Fum. Muncitori care stau de vorbă, fumează, umblă de colo-colo. Câţiva lucrează. Lozinci: Trăiască Partidul Comunist Român în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu!... Cincinalul în patru ani şi jumătate! ... Obiectivul nostru principal: calitatea! ... O despărţitură cu ochiuri de sticlă destul de murdare: biroul şefului de secţie, inginerul Todoruţ, 42 de ani. Sună telefonul. Îl vedem pe Todoruţ ridicând receptorul şi vorbind la telefon. Şeful de secţie dă din cap, pune receptorul în furcă şi iese din birou. Iată-l traversând hala cu pas vioi. Iese din hală, străbate un coridor cu mai multe uşi de ambele părţi, în care lumina de afară pătrunde doar dinspre capătul îndepărtat. Ici şi colo grupuleţe ieşite din birouri, fumând şi sporovăind în preajma câte unei scuipători cu picior înalt. Todoruţ se opreşte la o uşă deasupra căreia scrie DIRECTOR GENERAL. Intră. În anticameră, câteva persoane aşteaptă, încruntate: vreo doi muncitori în salopete şi un delegat din afară, în costum şi servietă, la patru ace, având un aer aferat. La intrarea lui Todoruţ, secretara se luminează la faţă. TODORUŢ: Intru imediat? SECRETARA: Ce mai stai? Intră... norocosule! TODORUŢ: De ce „norocosule”? SECRETARA: Hai, hai, intră! Ai să vezi! Todoruţ intră... ...în încăperea directorului general, care şede la un birou impunător, avându-l alături, pe o latură a biroului, pe secretarul organizaţiei de bază a Partidului Comunist Român, Codorcea. Ambii au un aer preocupat. TODORUŢ: Bună ziua. DIRECTORUL GENERAL: Bună, bună. Ia loc... (Todoruţ se aşează.) Ia zi, Todoruţ, tu... eşti mulţumit? TODORUŢ (în vădită încurcătură): Mulţu... Adică dacă...? DIRECTORUL GENERAL: Adică dacă eşti mulţumit, aşa, în general. TODORUŢ: În viaţa privată, sau...? DIRECTORUL GENERAL: Da, aşa, în general. Eşti mulţumit? TODORUŢ: Dacă sunt mulţumit de salariu? CODORCEA: Mă rog, şi de salariu. DIRECTORUL GENERAL (vorbind peste Codorcea, contrazicându-l, iritat): Măi omule, eu te-ntreb de toate! Salariu, condiţii de muncă, program, transport... Ce faci acasă cu nevasta, aia-i treaba ta! Eşti însurat? TODORUŢ: Nu!... Adică da, sunt însurat, sigur că da. DIRECTORUL GENERAL: Şi nevastă-ta e mulţumită? TODORUŢ: De serviciul ei? DIRECTORUL GENERAL: Nu, omule! De-al tău! Că de tine vorbim acuma! E mulţumită? TODORUŢ: Păi... Da. Nu văd de ce... DIRECTORUL GENERAL: Nu se plânge că ai salariu prea mic? TODORUŢ: Păi... nu cred... Nu, nu se plânge. DIRECTORUL GENERAL: Şi nici tu nu te plângi? TODORUŢ: Eu?... CODORCEA: Deci totu-i în regulă. DIRECTORUL GENERAL: Şi-atuncea, de ce ne plâng ăştia de milă? TODORUŢ: Ăştia?... DIRECTORUL GENERAL: Ştii englezeşte, Todoruţ? TODORUŢ: Păi... mă descurc. DIRECTORUL GENERAL: Ia uite-aicea! (Împinge spre el, pe masă, un ziar.) Daily Mirror (pronunţă: daili miror) zice că la noi în România ultima grevă de care s-a auzit a fost greva regală. (Îşi aprinde o ţigară şi îl studiază pe Todoruţ în timp ce acesta stă aplecat peste ziar şi citeşte.) CODORCEA: Se bagă ca musca-n lapte! DIRECTORUL GENERAL: Sst! Lasă-l să citească! CODORCEA: Mă refeream la capitaliştii ăştia. DIRECTORUL GENERAL: Bine, bine! Lasă-l să citească! (După un timp, lui Todoruţ.) Ei? Cum e? CODORCEA: O porcărie de ziar! Ăsta-i ziar?! DIRECTORUL GENERAL: Te rog, tov Codorcea! CODORCEA: Numai minciuni scriu ăştia acolo! DIRECTORUL GENERAL (lui Todoruţ): Cum e, au dreptate, ce părere ai? CODORCEA: Noi ştim că n-au dreptate! DIRECTORUL GENERAL: Tov Codorcea! Am vorbit ceva mai înainte noi doi! Avem o sarcină de adus la îndeplinire! (Lui Todoruţ.) Trebuia să avem greve la noi în România? Ce zici? TODORUŢ: La noi în România?... Greve? DIRECTORUL GENERAL: Pare absurd, nu? CODORCEA: Futu-i paştele mă-si de sarcină! DIRECTORUL GENERAL: Tov Codorcea! Te rog! România are interese mai presus de ce gândeşte cutare sau cutare. Alţii gândesc altfel, şi noi depindem de ei. Din păcate. Asta e! TODORUŢ (după o pauză lungă): Eu cred că nu sunt motive. DIRECTORUL GENERAL: Nu sunt motive?... TODORUŢ: Da... Păi... n-ar prea... Nu prea văd de ce să facem greve. DIRECTORUL GENERAL: Trebuie! TODORUŢ: Poftim? DIRECTORUL GENERAL: E musai să facem grevă. CODORCEA: Futu-i paştele mă-si! DIRECTORUL GENERAL: Tov Codorcea, te rog frumos! Eu îţi înţeleg indignarea, dar avem interese. (Se întoarce spre Todoruţ.) Pe scurt, Todoruţ, ca să ştii şi tu. Mâine vine să ne viziteze un grup de ziarişti din Occident. Nu avem nevoie să ne iasă vorbe. Că la noi în România nu-i libertate, că cetăţenii n-au drepturi... CODORCEA: Dar dreptul la muncă?! DIRECTORUL GENERAL: Tov Codorcea, să ne-nţelegem. Noi ştim foarte bine că avem drepturi... CODORCEA: Dar dreptul la viaţă?! DIRECTORUL GENERAL: Şi dreptul la viaţă, şi dreptul la sănătate, şi dreptul la învăţătură, ştim foarte bine toate astea. Dar vezi că depindem de ei... Todoruţ, cum te ai cu oamenii din secţie? TODORUŢ: Bine... Mă am bine cu ei, da... DIRECTORUL GENERAL: Noi ştim eşti un bun şef de secţie şi că producţia merge foarte bine. Dar crezi că te ascultă şi în chestiuni mai... aşa, mai deşucheate?... Mai gogonate?... (Todoruţ îl priveşte perplex, ca şi cum ar vedea prin el.) Bun! Te întorci în secţie şi pregăteşti oamenii pentru grevă. O să vină ziariştii străini mâine şi o să le arătăm: uite că se-ntâmplă şi la noi! Uite că avem şi noi greve! E? Ce mai aveţi de zis? Grevă!... Vă tot lăudaţi cu libertăţile voastre! Uite că şi noi avem libertăţi! TODORUŢ: Cu braţele încrucişate la piept? DIRECTORUL GENERAL: Poftim? TODORUŢ: Aşa i-am văzut pe grevişti prin filme. Aşa. (Ia o poză marţială şi îşi încrucişează braţele la piept.) DIRECTORUL GENERAL: Ai mână liberă de la mine să pui la punct toate detaliile: fiecare cum stă, unde stă, ce face şi eventual ce spune. Da’ în general e bine să-şi ţină gura, înţelegi? TODORUŢ: Şi motivul? Vreau să spun, motivul grevei? DIRECTORUL GENERAL: Păi... să zicem, salariile. CODORCEA: Şi dacă o să le placă? DIRECTORUL GENERAL: Poftim? CODORCEA: Dacă or s-o ia în serios? Dacă or s-o ia în serios şi or să ceară salarii mai mari? Tov director, să nu ne jucăm cu chestiile astea! Vă spun! Să nu ne jucăm! DIRECTORUL GENERAL: Tov Codorcea, ni s-a trasat sarcină de partid! Ce dracu’! De la nivel de judeţ! Spun asta ca să ştie şi Todoruţ. CODORCEA: Ce, judeţ! E de la nivel central! De la cel mai înalt nivel! DIRECTORUL GENERAL: Tocmai!... Deci, Todoruţ, îl iei pe maistrul Ilea şi puneţi la punct toate amănuntele. Poimâine dimineaţă nicio maşină nu lucrează, ne-am înţeles? TODORUŢ: De la ce oră? DIRECTORUL GENERAL: Ei! vezi şi tu. Ziariştii străini trebuie să sosească pe la zece... Şi nu... hihăială, nu bancuri, nu gargariseală... şi mai ştiu eu ce! Grevă! Nu ne jucăm! Aveţi întrebări? (Codorcea evită încruntat privirea directorului; Todoruţ ridică din umeri.) Bun! La treabă! (Cei doi se îndreaptă spre uşă.) Şi mai scoateţi lozincile alea din hală. (De furie, Codorcea se înfoiază ca un curcan.) Numai până poimâine! A doua zi dimineaţă. Directorul general intră în hală, însoţit de secretarul de partid, Codorcea, în inspecţie, să se asigure că greva este în desfăşurare, conform dispoziţiilor. Mai mulţi muncitori stau cam băţoşi lângă maşinile lor oprite. Lozincile de pe pereţi au dispărut. Îl vedem pe directorul general oprindu-se şi schimbând câteva cuvinte cu şeful secţiei şi cu un maistru.
După care directorul general, împreună cu Codorcea, secondaţi de Todoruţ şi de maistrul Ilea, se apropie de unul din muncitori. Acesta, fâstâcit, se grăbeşte să ascundă la spate ţigara pe care tocmai o fuma. DIRECTORUL GENERAL: Ce faci, fumezi? MUNCITOR I: Eu... Nu... DIRECTORUL GENERAL: Cum te cheamă? MUNCITOR I: Stan Vasile. DIRECTORUL GENERAL: Ştii zicala aia, Stane: Nu iese fum fără foc... MUNCITOR I: Hă... Da... Dar eu... DIRECTORUL GENERAL: Eşti în grevă? MUNCITOR I: În grevă?... DIRECTORUL GENERAL: Păi, eşti nemulţumit, nu? MUNCITOR I: Eu?... Nu. DIRECTORUL GENERAL: Cum, nu? Ia zi, ce te nemulţumeşte? MUNCITOR I: Păi... (După o pauză de gândire.) Sa... DIRECTORUL GENERAL: Salariul? MUNCITOR I: Nu, dom’ director! DIRECTORUL GENERAL (se întoarce către şeful de secţie): I-auzi, tov Todoruţ! Păi cum ne-am înţeles? TODORUŢ: E nemulţumit, tov director, mi-a spus mie. Nu îndrăzneşte să vă spună dumneavoastră. CODORCEA: Ha! Eu ce vă ziceam! Vrea salariu mai mare acuma! TODORUŢ: Nu-nu! Doar spune că e nemulţumit... Adică va spune că e nemulţumit când or să vină ziariştii străini. DIRECTORUL GENERAL (fără să le dea atenţie lui Codorcea şi Todoruţ): Vezi, măi Stane, că o să te arzi la deget cu ţigara aia!... Capu’ sus, omule! Păi un muncitor când face grevă, nu se dă pe după deget! (Se uită în jur, la ceilalţi muncitori, care continuă să stea ţepeni, fiecare lângă maşina lui.) Ia uite la ceilalţi! Unu’ şi unu’!... Un muncitor, când face grevă, nu-şi ascunde ţigara! Un grevist fumează... c-aşa vrea el! Fumează, şi gata! Un grevist cere sus şi tare: mie să-mi dai salariu mai mare, spune!... Păi când or să vină ziariştii străini tu ce faci, cazi în cur? Or să te-ntrebe: Mă, voi de ce sunteţi în grevă? Şi tu ce le spui? MUNCITOR I: Că vreau salariu mai mare. DIRECTORUL GENERAL: Aşa, măi Stane! Vrei salariu mai mare! Şi fiindcă secretarul de partid nu vrea să vă dea, voi faceţi grevă! CODORCEA: Ce? Cum adică nu vreau să le dau? Păi ce, eu...? DIRECTORUL GENERAL: Am glumit, tov Codorcea, nu le pune şi mata pe toate la inimă. Mai glumim şi noi, ce dracu’ să facem!... Bun. Hai să mergem, că acuşi ne trezim cu ziariştii străini. (Se îndreaptă grăbit către ieşirea din hală.) Ne vedem după. Succes... la grevă! CODORCEA (ţinându-se după directorul general): Futu-i paştele mă-si! În hală, după ceva timp. Ziariştii străini întârzie. Muncitorii continuă să stea nemişcaţi, în picioare, fiecare pe lângă maşina sa, sub podul rulant încremenit.
Todoruţ şede pe un scaun, posac, în mijlocul halei. Lângă el: maistrul Ilea — aceeaşi atitudine. MUNCITOR II (după o lungă pauză): Dom’ inginer, mai vin ziariştii ăia? TODORUŢ: Nu ştiu. MUNCITOR II: Cum aţi spus? TODORUŢ: Nu ştiu, am zis. Să sperăm. MUNCITOR II: Şi noi ce facem, tot în grevă? MAISTRUL ILEA: Asta-i situaţia. MUNCITOR III: Ce, arzi de nerăbdare să te-apuci de treabă? MUNCITOR IV: Dom’ inginer! Şi cum o să ne-ntrebe? De salariu? TODORUŢ: Păi... cred că da. MUNCITOR IV: De nume nu ne-ntreabă? MUNCITOR V (muncitorii se dedau, spontan, unui joc, de conversaţie ritualică, sarcastică): „Cum te cheamă?” MUNCITOR VI: „Soarbe-zeamă!” MUNCITOR VII: „Te cheamă Ion?” MUNCITOR II: „Câţi sunt Ion în hala asta?” MUNCITOR III: „Mulţi!” MUNCITOR IV: „Da’ Gheorghe?” (Mai multe voci răspund în cor: „Muulţi!”) „Da’ Ghiţă?” („Nooo!”) MUNCITOR V: „E cineva Niculae (aluzie la Nicolae Ceauşescu) în hala asta?” (Cor de râsete; apoi: „Niimeni!”) „Da’ în fabrica asta?” (Cor de râsete: „Niimeni!”) „Da’ Nicu?” (aluzie la fiul dictatorului) (Alt cor de râsete: „Niiimeni!”) MUNCITOR VI: „Nicolae e unu’ singur!” La un ochi de geam, sus, la nivelul podului rulant, s-a ivit o faţă, care observă cu atenţie tot ce se întâmplă. E secretarul de partid, Codorcea. MUNCITOR VII: „Da’ Nicu cum e?” MUNCITOR VIII: „Cu-cu-cum e?... Cu-cu! Cu-cu!” MUNCITOR VI: „Da’ pe voi ce vă nemulţumeşte?” (Un cor de voci zeflemitoare: „Salariul!”) „Numa’ salariul?” MUNCITOR VIII: „Cu-cu! Cu-cu!” MUNCITOR VI: „Da’ de supărat cine vă supără?” MUNCITOR VIII: „Cu-cu! Cu-cu!” MUNCITOR VI: „Nu vă supără nimenea?” MUNCITOR III: „Dom’ inginer nu vă supără? o să-ntrebe ziariştii.” (Todoruţ, pe scaunul lui, rămâne placid.) „Da’ dom’ director nu vă supără?” MUNCITOR VIII: „Cu-cu! Cu-cu!” MUNCITOR VI: „Pe mine mă supără... ăla!” (Cor de râsete.) CODORCEA (sus, îndărătul ochiului de geam): Futu-i! MUNCITOR VI: Aşa o să le zic la ziarişti!... MUNCITOR VII: „Pe mine mă supără... aia!” (aluzie la soţia dictatorului) (Cor de râsete.) „Ioane!” (Mai multe voci, în cor: „Daa!”) „Tu câţi copii ai?” (Mai multe voci, în cor: „Mulţi!”) „Câţi?” (Mai multe voci, în cor: „Câţi trebuie!”) „Câţi trebuie?” (Mai multe voci, în cor: „Patru!”) „Ghiţăă!” (Mai multe voci, în cor: „Nu-i nimenea Ghiţă p-aicea!”) MUNCITOR II: Dom’ inginer, mai vin ziariştii ăia? (Posac, Todoruţ ridică din umeri.) MAISTRUL ILEA: Mai aveţi un pic de răbdare şi trece şi asta. Înc-un picuţ. MUNCITOR III: „Dom’ inginer! Eu vreau recuperare!” CODORCEA (sus, îndărătul ochiului de geam, pentru sine): Pentru ce pizda mă-ti vrei recuperare? MUNCITOR IV: „Eu vreau spor de periclitate!” (Mai multe voci, în cor: „Şi eu vreau spor de periclitate!”) „Păi cine-a mai auzit de grevă... în Republica Socialistă România? E periculos!” MUNCITOR III: „Vreau recuperare, că am stat atâtea ore fără să mă mişc! Mi-au înţepenit picioarele, dom’ inginer!” CODORCEA (pentru sine): Recuperare pentru nemuncă! Putorile dracului! MUNCITOR III: „Am stat degeaba pentru ei! Nu pentru noi!” MUNCITOR IV: „Şi în mare pericol!” Dom’ inginer, ne daţi recuperare pentru greva asta? MUNCITOR II: „Lăsaţi-l în pace pe dom’ inginer. E nevinovat!” MUNCITOR III: „Şi cine e vinovat?” MUNCITOR V: „Dom’ director e vinovat?” (Cor de voci: „Nuuu!”) „Cine e vinovat?” (Cor de voci: „Niimeni!”) MUNCITOR II: Dom’ maistru Ilea e vinovat? (Cor de voci: „Nuuu!”) MUNCITOR VII: „E vinovat Ion?” (Cor de voci: „Nuuu!”) „E vinovat Ghiţă?” (Cor de voci: „Nu-i nimenea Ghiţă p-aicea!”) „E vinovat Niculae?” (Cor de râsete.) MUNCITOR VIII: „Cu-cu! Cu-cu!” MUNCITOR II: Dom’ inginer!... TODORUŢ: Ce-i?... Vrei să ştii dacă mai vin ziariştii?... Sincer? MUNCITOR II: Sincer, dom’ inginer. MUNCITOR VII: „E cineva sincer în hala asta?” (Cor de voci: „Niimeni!”) „E cineva sincer în fabrica asta?” (Cor de voci: „Niiimeni!”) „Şi-atuncea noi de ce-am făcut greva asta?” Îl vedem pe Codorcea plecând de la locul lui de observaţie, în timp ce muncitorimea se întreabă repetat: „Noi de ce-am făcut greva asta?... Noi de ce-am făcut greva asta?...”
Codorcea coboară grăbit o scară de metal, străbate o pasarelă, coboară încă o scară, în timp ce corul muncitorimii, tot mai numeros, scandează: „E cineva vinovat?... E cineva vinovat?...”
Codorcea, în biroul său de secretar de partid, formează precipitat un număr de telefon.
Vedem piesele unei centrale telefonice rotindu-se şi stabilind conexiuni... Vedem semnalul electric străbătând cablurile telefonice între stâlpi, de-a lungul străzilor... Vedem câteva ambulanţe ieşind vijelios din curtea staţiei de salvare... şi la fel de vijelios maşinile miliţiei ieşind din curtea interioară a Inspectoratului General al Miliţiei...
...În timp ce corul vocilor muncitorimii, tot mai amplu, se întreabă în continuare: „E cineva vinovat?... E cineva vinovat?...” SFÂRŞIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu