Am fost întrebat dacă am conversații în imaginație cu diverși. Da, cum să nu! Am conversații imaginare, de toate felurile. Atât conversații cordiale, cât și în contradictoriu. Pe teme importante, sau pe teme minore. În această ultimă categorie aș plasa disputa cu un fost coleg de serviciu, pe care aș numi-o „despre virgulă și conjuncția și”. Colegul meu nu avea aproape nimic de a face cu ortografia limbii române, dar avea o idee fixă: în vecinătatea conjuncției și virgula nu-și mai are locul. Colegului, care înainte de ’89 nu dăduse niciun semn, i s-a dezvoltat imediat după, o aversiune irepresibilă pentru democrație, pe fondul unui complex de superioritate în ascensiune. Ăsta e con-textul. Textul e că astăzi, de multe ori când întâlnesc o virgulă lângă un și, încep să brodez în imaginație tot felul de construcții sintactice în care prezența virgulei în vecinătatea lui și este necesară; ba chiar unele în care nici și între două virgule nu-i tocmai o aberație. Partea proastă este că sunt deja ani de zile de când mi se întâmplă asta. Și teamă mi-e că începe să fie o obsesie.
Steven Pinker, <em>Raționalitatea</em>*
Mai binevenită ca oricând, o carte despre rațiune/raționalitate, acum când obscurantismul câștigă teren în toată lumea și era pe-aci să înre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu