Despre (unele) traduceri

(16 august 2019)

Singurătatea alergătorului de cursă lungă, de Alan Sillitoe, editura Polirom, 2012, traducere de Ciprian Șiulea.

Am cumpărat cartea la preț (substanțial) redus — mă întreb dacă din cauza ieșirii din modă a autorului, sau a traducerii dezastruoase.

Iată doar două mostre (de traducere):

„Purta un pulover cafeniu și o jachetă cafenie, o combinație care oferea doar imagini fugare chinuitoare [!?] ale părții de sus a siluetei ei, până când, într-o zi de vară, jacheta a fost dată la o parte [!?], dezvăluind sâni de același tip clasic [!?], șolduri puțin largi [!?], dar care totuși completau [!?] bine picioarele ei cam scurte și gambele cărnoase, salvatoare [!?]. Nu trebuia decât să meargă la tejghea la baza scărilor [!?] care duceau spre partea de sus a magazinului, iar lemele de aritmetică elementară [!?] ale domnului Raynor deveneau instrucțiuni plictisite [!?], pe un ton grăbit [!?], lăsând clasa încântată [!?] să facă aproape tot ce voia [!?].”

„Femeia privea în gol — aruncând coloane [!?] de pence dintr-o palmă într-alta — dincolo de ei, spre mesele aglomerate de oameni [!?] îmbrâncindu-se în jurul șubredei ei insule [!?]. Cu fața încremenită într-o hotărâre înfricoșătoare [!?], pălăria înclinată în față și brațele înconjurând banii [!?] care erau ai lui, bărbatul cedă în fața sorții lui de fraier [!?] și își strânse monedele, deși conștiința lui fusese atinsă [!?] suficient pentru a-i lăsa lui Bert ultimele două pence, înainte de-a o întinde spre un stal [!? — adică stand] mai norocos.”

Nostim mi se pare că traducătorul deplânge într-un interviu remunerarea slabă a traducătorilor. Depinde de traducător, aș zice. Un traducător de talia celui în cauză ar trebui pus să-i plătească daune cititorului pentru violentarea simțului său estetic și pentru tupeul de a considera, alături de editor, că nu-i în stare să discearnă între un text îngrijit de unul, așa, mai... „neglijent”.