„Condiţia necesară şi suficientă”

(14 iulie 2018)

O sintagmă îmi revine în minte stăruitor, amintire din anii de studiu dedicaţi ştiinţelor exacte: „condiţia necesară şi suficientă...”

Mă gândesc mai puţin la folosinţa sintagmei în viaţa cotidiană, deşi cu certitudine ea se dovedeşte utilă în creionarea a numeroase aspecte ale realităţii, ca de pildă: condiţia ca electoratul român să se maturizeze politic este dobândirea bunăstării materiale; condiţie necesară dar, desigur, nu şi suficientă; şi aşa mai departe.

„Condiţia necesară şi suficientă” rămâne însă ca un fel de marcă a rigorii în raţionamentele matematice care mă fascinau la acea vreme, tinzând să se insinueze în limbajul curent, „natural”, al studenţilor matematicieni şi fizicieni ce eram pe atunci, ca un „cap compas” al devenirii noastre — o devenire imposibilă în condiţiile în care stalinismul ceda locul, pe încetul, dejismului şi mai apoi ceauşismului; dar, probabil, la fel de imposibilă oricare ar fi fost regimul ce ar fi urmat.

„Condiţia necesară şi suficientă” rămâne un ideal a cărui unică virtute este să lumineze din când în când, fără nicio consecinţă practică, cotidianul lucrativ şi implacabil.