Citind Homo deus, de Y.N. Harari

(22 decembrie 2018)

Printre atâtea de criticat — unele —, şi de apreciat, mă rog, cu ceva rezerve — altele —, întâlnesc o frază cu care sunt întru totul de acord: „Religia este un pact, în vreme ce spiritualitatea este o călătorie.”
Sunt atâţia, astăzi, care se grăbesc să identifice religia cu spiritualitatea. Mai ales din zona establishment-ului. Dar ce poate fi mai opus religiei decât spiritul?
Spiritul înseamnă explorare, aventură, îndoială, negaţie, de cele mai multe ori imaginaţie şi fantezie, umor, inteligenţă, ascuţime, fineţe, cutezanță. Cum bine zice Harari, o călătorie. Pe când religia înseamnă dogmă — ea însăşi se definește astfel —, stagnare, încruntare, lipsă de umor, lipsă de fantezie, resemnare. Altfel spus, lenea spiritului, lașitate spirituală.
Punctează însuşi autorul, două pagini mai încolo: „[R]eligiile caută să consolideze ordinea lumească.” Şi încă: „Pentru religii, spiritualitatea este o ameninţare periculoasă.”