(4 august 2019)
Un scurt comentariu preluat din Dansul Natașei. O istorie culturală a Rusiei, de Orlando Figes, ed. Polirom, 2018, p. 387. „Înțelege [Călăuza, personajul] că centrul «Zonei» este doar o cameră goală într-o casă pustie. Dar, după cum le spune tovarășilor săi de drum, fundamentul credinței adevărate este credința în Pământul Făgăduinței: este călătoria, și nu sosirea.”
Personajul a înțeles, dar mi-e teamă că regizorul, mai puțin. (O spun eu, nu Figes!) Pentru că după admirabilele secvențe ale călătoriei spre Zonă, care te țin cu sufletul la gură, vine existența propriu-zisă acolo, care nu ne mai spune mare lucru: inspirația pare să-i cam fi secat lui Tarkovski.
-
Johan Huizinga afirmă că instinctul ludic la om există. Mi s-a părut până acum că e o exagerare, am încercat să găsesc argumente împotrivă ș...
-
Doar câteva gânduri (fără I.A. nu se mai poate!) Eu : Deci, cum e cu mecanica everettiană?... Eu, experimentator, am un fascicul de electr... -
(15 iulie 2018) În autobuzul cu care mă întorc acasă, o femeie în vârstă, dar nu foarte, destul de scundă, slabă, purtând o bluză albă, cur...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu