(4 august 2019)
Un scurt comentariu preluat din Dansul Natașei. O istorie culturală a Rusiei, de Orlando Figes, ed. Polirom, 2018, p. 387. „Înțelege [Călăuza, personajul] că centrul «Zonei» este doar o cameră goală într-o casă pustie. Dar, după cum le spune tovarășilor săi de drum, fundamentul credinței adevărate este credința în Pământul Făgăduinței: este călătoria, și nu sosirea.”
Personajul a înțeles, dar mi-e teamă că regizorul, mai puțin. (O spun eu, nu Figes!) Pentru că după admirabilele secvențe ale călătoriei spre Zonă, care te țin cu sufletul la gură, vine existența propriu-zisă acolo, care nu ne mai spune mare lucru: inspirația pare să-i cam fi secat lui Tarkovski.
Steven Pinker, <em>Raționalitatea</em>*
Mai binevenită ca oricând, o carte despre rațiune/raționalitate, acum când obscurantismul câștigă teren în toată lumea și era pe-aci să înre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu