Misoginism popular

O reclamă TV pentru aparatură electrocasnică are drept protagoniști un cuplu de vârsta a treia: Gicuță și consoarta sa fără nume. Femeia, cicălitoare și arțăgoasă, deși cu măsură, îl supraveghează neîncetat pe Gicuță al ei folosindu-se de camere video în circuit închis, dovedind ba că Gicuță a părăsit o odaie uitând să stingă lumina și deci face risipă de electricitate, ba că încearcă să „șterpelească” din frigider o sticlă de bere — e a treia pe ziua de azi, ia cu pâine, Gicuță mamă, să nu ți se aplece. În timp ce poznașul Gicuță, un copil mare, cu părul alb, mereu admonestat, ripostează și el cum poate, adică prin șotii: se defulează maimuțărind-o, neobservat, pe neiertătoarea sa consoartă în spatele acesteia când e dovedit fără putință de tăgadă, pe monitor, ca risipitor de electricitate; se precipită, vinovat, să pună la loc în frigider sticla de bere, a treia pe ziua de azi; ba chiar își ia revanșa citind într-ascuns o scrisoare adresată consoartei, după care o transferă, poznaș, într-un plic nou, copiind cu ajutorul unui albuș de ou fiert ștampila de pe plicul vechi pe cel nou și usucă „falsul” fluturând plicul sub jetul unui aparat de aer condiționat: Pe pariu că nu te prinzi că ți-am citit scrisoarea!

Bineînțeles, toată simpatia telespectatorului se îndreaptă necondiționat către ghidușul și persecutatul Gicuță, în timp ce femeia-supraveghetor, simbolizând (involuntar) autoritatea, se alege cu oprobriul.

Spotul publicitar este în mod vădit sută la sută made in Romania, atât ca tipologie a personajelor cât și ca anecdotică populară. Să ne amintim de Fata babei și fata moșneagului, basmul lui Ion Creangă, în care, în mod asemănător, „baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau”. „Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei, și ce-i spunea ea sfânt era. Din inimă, bietul moșneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, și cucoșul nu mai avea nici o trecere.” În timp ce fata babei „era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă”, fata moșneagului „era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă”. Fără a merge pe firul poveștii, să observăm doar aceeași stereotipie a bărbatului naiv și generos în felul său, și a femeii vârstnice cicălitoare, viclene și cu suflet hain; deși nici fata ei cea slută, tânără fiind dar păcătuind prin a fi odrasla celei vârstnice, nu se arată cu mult mai prejos.

La fel, în Soacra cu trei nurori a aceluiași neîntrecut băsnitor Ion Creangă, mama celor trei feciori „nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte”, își propune ante factum: «Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă, în lipsa feciorilor mei.» Voi priveghea, deci! își promite sieși viitoarea soacră. Este ceea ce am numi astăzi o monitorizare la sânge. Adică exact ceea ce face contemporana consoartă a lui Gicuță din clipul „băsnit” în folosul firmei de comercializare a obiectelor electrocasnice. Căci, „Soacră, soacră, poamă acră, De te-ai coace cât te-ai coace, Dulce tot nu te-i mai face; De te-ai coace toată toamna, Ești mai acră decât coarna”.

Mentalul colectiv românesc se pare că e înclinat să asocieze cumpătarea generatoare de echilibru (familial) cu maștera — personaj feminin, malefic — de vârsta a treia — arțăgoasă și detestabilă, și în același timp să acorde circumstanțe atenuante, dacă nu chiar girul întregii simpatii, personajului masculin, poznaș și simpatic, trecându-i-se cu vederea nu numai defecte minore cum ar fi risipa de electricitate ci și slăbiciuni majore de caracter cum ar fi lipsa de fermitate în susținerea dreptului propriei fiice (Fata moșneagului) de a locui în pace și bună înțelegere în casa părintească. Ceea ce îi reproșează autorul vârstnicului său personaj și, odată cu acesta, opinia publică, este moliciunea. Absența dragostei filiale sau existența acesteia într-o prea mică măsură, care stă la baza gestului său detestabil de a-și alunga de acasă fiica, este o problemă care nu se pune.

(Articol publicat inițial, în sept. 2008, pe blogul WordPress „Impresii și opinii”, desființat)