Remuşcări?

(17 iulie 2018)

Imediat după ’90, „căsuţa” de tinichea pentru lumânări de la mormântul părinţilor mei a fost furată! Ce mârşăvie! mi-am spus. Până aici au ajuns cu pângărirea ideilor de libertate şi de democraţie abia dobândite!... Am instalat una nouă, dar am rămas cu amărăciunea...
A reapărut însă acum vreo trei sau patru ani! Dar era alta. Şi atunci m-am întrebat: să fi fost oare acelaşi hoţ de acum douăzeci şi cinci de ani şi mai bine, care a fost cuprins de remuşcări? Şi pentru că a mea s-a deteriorat după atâţia ani, s-a gândit s-o înlocuiască cu altă „căsuţă”? Sau cu totul altcineva, instalându-şi pe vreun mormânt învecinat o „căsuţă” nouă, a găsit cu cale s-o abandoneze pe cea veche taman lângă mormântul părinţilor?...
Mi-am adus aminte de întâmplare recent când am fost la cimitir pentru a împodobi crucea cu o coroniță de brad și am revăzut la locul ei „căsuţa” întoarsă acasă. Sau înlocuitoarea ei.
Prima variantă s-ar încadra la „gândire pozitivă”; cea de-a doua, la „gândire negativă”. Asta, fiindcă tot m-a preocupat în ultima vreme — fără să-mi reuşească neapărat să o şi practic — gândirea pozitivă...