Reclama capitalistă = lozinca comunistă

(15 iulie 2018)

„Dacă întreprindem o călătorie în Republica Democrată Germană sau în Uniunea Sovietică, sesizăm imediat pancartele şi lozincile roşii care au rolul să exercite un profund efect sugestiv prin omniprezenţa lor (...). Plăcută în schimb, resimţim absenţa reclamelor şi a risipei. Nu se aruncă nimic ce mai poate fi folosit: hârtia de ziar e folosită la ambalarea mărfurilor, iar maşinile vechi de când lumea sunt întreţinute cu multă dragoste. Încetul cu încetul, iese la iveală faptul că reclama pe care producătorii o fac pe scară largă nu este nicidecum de natură apolitică, ea îndeplinind de fapt — mutatis mutandis — exact aceeaşi funcţie ce revine în Est lozincilor. Nu tot ceea ce scrie pe lozincile comuniste trebuie să fie neapărat nişte lucruri prosteşti şi rele.”

Dacă aş fi citit acum trei decenii, să zicem, consideraţiile de mai sus ale lui Konrad Lorenz (Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, ed. Humanitas, 2012, p. 100), aş fi exclamat, poate, încântat: Ia uite dom’le, ştiam eu că nu poate să fie la ei numai şi numai Paradisul, iar la noi Infernul! Trebuie să fie un echilibru în toate! Iată aici confirmarea!... Cum nu le-am citit acum trei decenii ci abia recent, mă întreb la modul cel mai serios cât a putut Lorenz să fie de neinformat în chestiuni de „realitate socialistă”. Nu văd ce apropiere s-ar putea face între reclama (capitalistă) şi o lozincă precum „Comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!” Lorenz a murit chiar în 1989, la o vârstă înaintată. Dacă ar fi avut însă ocazia să călătorească în România în perioada de putreziciune a ceauşismului, sunt sigur că ar fi ridicat din sprâncene a mirare văzând lozincile proaspăt instalate în diferite locuri din Bucureşti... sub paza miliţiei. De ce sub paza miliţiei? Fireşte, nu fiindcă ar fi avut „un profund efect sugestiv” ci mai degrabă fiindcă aveau un profund efect iritant. Şi vomitiv. Şi drept urmare riscau să fie vandalizate.