Orlando Figes: Europenii. Doar două observații

(29 aprilie 2022)

„Europenii”, de Orlando Figes, ed. Polirom, 2021 (înainte de agresiunea Rusiei în Ucraina!), trad. de Lucia Popovici

Rețin (cu oarece invidie) afirmația unui anume Kovalevski, cum că: „Nu exista rus (...) care să fi avut legătură cu scrisul, arta sau muzica în favoarea căruia Turgheniev să nu fi intervenit.” (p. 278) Și în particular că: „Turgheniev a organizat o expoziție de amploare a lucrărilor lui [Vereșciaghin, pictor] (...), făcându-i publicitate în ziare, scriind articole pentru a-l promova și convingând peste treizeci de critici să facă recenzii, toate extrem de favorabile, în presa franceză și internațională.” [p. 290] A se compara cu relațiile din comunitatea artiștilor români — din străinătate dar și din țară.

Furat de curentul de simpatie stârnit de Figes pentru arta secolului XIX, în particular pentru Turgheniev, am încercat să-mi amintesc cum „sună” „Părinți și copii”. Mi-a devenit clar după numai câteva pagini ceea ce de altfel bănuiam, că e imposibil, astăzi, să te cobori „la mintea literară” a mijlocului de secol XIX.

Și o a treia observație, totuși. În secolul XIX probabil că așa era, cum spune Figes. Dar acum, după nemernica agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, rușii nu vor mai fi europeni probabil decenii de-acum înainte.