(25 decembrie 2020)
„Cum de putem trăi împreună”, de Pierre Manent (ed. Humanitas, 2017), începe bine, cu enunțarea separației dintre domeniul public, dominat de ideile de democrație și de libertate, și spațiul privat, dominat de nevoia de umplere cu substanță a vieții. „Pentru ei [strămoșii noștri] a trăi însemna a te supune Legii. Desigur, existau mai multe tipuri de lege — legea religioasă, legea politică, legea familială, — și aceste legi diferite puteau intra în conflict. (...) Noi nu vrem să ne supunem legii, vrem să fim liberi. Ca să fim liberi, trebuie să creăm condițiile libertății. Știința și statul ne permit să creăm aceste condiții. Iar spațiul public este tot mai gol, pentru ca noi să fim tot mai liberi.” (p. 23) S-ar zice că începe bine, cum spuneam. Doar că mă întreb: din cele enunțate decurge oare că ar trebui să renunțăm la ideea de libertate? Sau golul incriminat — care pare a fi real — este prețul inevitabil al libertății?
Steven Pinker, <em>Raționalitatea</em>*
Mai binevenită ca oricând, o carte despre rațiune/raționalitate, acum când obscurantismul câștigă teren în toată lumea și era pe-aci să înre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu