Însemnări vechi

(9 aprilie 2019)

● Un citat selectat cu părtinire. 11 mai 1988
„Importanţa unui scriitor este determinată de numărul producţiilor sale rămase în manuscris. Mediocrităţile ştiu să isprăvească totul. «Nu reuşesc» cei ce îşi propun să facă prea mult — acesta este semnul adevăratului talent.” [V.I. Briusov, Literaturnaia Gazeta, 19, 1988, p.6. „Serghei Gal’cenko: Un talent liric şi îndrăzneţ”]

● De la Max Frisch citire. 1988
Ură. „Unica mea ură de-o viaţă: ura faţă de anumite instituţii. Şi atunci ura îmi dăunează mai mult mie, dar rămân credincios acestui fel de a-mi face rău, pentru că această ură trebuie înţeleasă ca o concepţie de viaţă care exclude atât indiferenţa cât şi împăcarea.” [Jurnal, Univers, p. 145]

Politică. „Cine nu se preocupă de politică şi-a şi ratificat adeziunea politică pe care voia să o evite: el slujeşte partidul la putere.” [id., p. 95]

Metafizică. „Teama teribilă de a fi un filistin şi neînţelegerea care este deja inclusă aici, efortul de a plasa în sferele eternului, spre a nu fi răspunzător pe pământ, miile de soiuri de metafizică pripită — nu cumva sunt acestea mult mai periculoase pentru cultură decât toţi filistinii laolaltă?” [id., p. 96]

Pentru cine scriem? „Prezumţia inconştientă, de la sine înţeleasă, fără de care n-ai putea scrie o propoziţie, prezumţia că undeva, oricât de departe ar fi, eşti primit cu simpatie, înseamnă aceasta cumva narcisism?” [id., p. 97]

Umor şi revoluţie. „De ce se tem revoluţionarii de umor? (...) Aţi putea să abordaţi cu umor un om sau o pătură socială, pentru care nutriţi sentimente de ură (nu numai în glumă), fără ca astfel să vi dizolve ura?” [id., p. 147]

● André Reszler: Mythes politiques modernes [Presses Universitaires de France, 1981]. 1988
„Pentru omul superior este şi o mare bucurie să se cufunde o dată... cu capul plecat în colectiv.” [citat din Thomas Mann, Doctor Faustus, p. 159] „Se ştie totuşi — şi experienţa ţărilor socialiste este aici de faţă pentru a o repeta — că dacă omul nu mai există, posibilitatea de a recrea un simţ comunitar (s. mea) dispare pentru totdeauna. Căci, contrar tezelor astăzi în vigoare, individul este subiectul prin excelenţă — subiect multiplu, întredeschis spre altul — al societăţii, şi astfel principiul organizator al cetăţii care, în realitatea sa dialectică, depăşeşte dihotomia rigidă a individualismului şi a colectivismului.” [id., p. 169]

● Jacques Chessex. 1989
„(...)Asist la înăbuşirea şi dispariţia unui ţinut pur. N-am fost somaţi să alegem; ar fi fost poate mai simplu, ar fi trebuit să spunem da sau nu, să acceptăm sau să refuzăm, dar conştienţi. Înfrângerea noastră mă doare, pentru că a fost primită cu zâmbetul pe buze fiindcă a fost o înfrângere confortabilă şi care ne-a flatat. Mângâind cele mai urâte instincte. (s. mea)” [Jacques Chessex: „A-ţi vedea moartea”. Secolul 20, 307–309, p. 216]

● Şansa. 1989
„Pentru mine, şansa era ceva calculabil. Îi lipseau caracterul enigmatic, îndoiala, care dau avânt inimii.” [E. Jünger, „Povestirea lui Ortner”. În Albine de sticlă. Univers, 1989, p. 177]