Generozitate geto-dacă... apocrifă

(22 mai 2018)

...În ochii lui Vintilă Horia: „Dumnezeu s-a născut în exil”

Iată ce citim la pagina 195 (ed. Vremea, 2016), ca răspuns la întrebarea pe care şi-o pune poetul antic Ovidiu în „Jurnalul” său, imaginat de Vintilă Horia: „De ce nu s-a născut El [Isus] aici?” (Adică pe pământul Geto-Daciei):

„Pentru ca soarta Lui să se împlinească. Proorocii vorbesc de suferinţă şi de umilinţă. Aici nimeni nu L-ar fi făcut să sufere [!]. Poporul întreg, de la regi la păstori, L-ar fi urmat pe dată. Nimeni nu s-ar fi gândit să-L scuipe în obraz, nici să-I străpungă mâinile şi picioarele, iar dacă El ar fi cerut să bea, nu I s-ar fi oferit oţet, ci lapte şi miere [!], iar viu fiind, El n-ar mai fi înviat. Pentru a putea suferi şi a rămâne credincios istoriei Lui viitoare, El s-a născut altundeva, acolo unde Îl vor respinge.”

Ca să vezi ce popor generos, geto-dacii ăştia! Aproape două mii de ani mai târziu, aveau să mărşăluiască în chip de legionari, cu torţe aprinse, după model nazist, aveau să organizeze pogromurile împotriva evreilor și lagărele din Transnistria, aveau să-i asasineze pe Nicolae Iorga, pe I.G. Duca, pe Armand Călinescu şi pe atâţia alţii; iar câţiva ani mai târziu aveau să organizeze experimentul de la Piteşti, vânătorile împotriva „bandiţilor” din munţi, lagărul de la Canal, închisorile comuniste, bătăi şi schingiuiri fără vreo scânteiere de umanitate în ochii atâtor gardieni neaoşi, urmașii geto-dacilor... Dar pe vremea lui Ovidiu erau curaţi ca lacrima! Și gata să îmbrățișeze cu evlavie creștinismul incipient!

Câteva pagini mai încolo (208) V.H. are o nouă revelaţie, prin ochii poetului roman, de astă dată privind viitorul poporului încă nenăscut la acea dată: poporul român. „Micuţa Dochia [tată roman, mamă geto-dacă] (...) o fiinţă nouă, o nouă formă omenească, imaginea desăvârşită [!] a unei alte rase care va fi poate alcătuită din tot ce e mai bun în firea dacilor şi a romanilor. O rasă a viitorului [!] pe care Dumnezeu o va îndrăgi.” Deci dacă nu un al doilea popor ales, măcar (încă) unul iubit de Dumnezeu.

Pot să înțeleg „mândria de a fi român”, chiar şi la un autor prigonit de comunişti. Dar puţină măsură nu strică niciodată.