Steven Pinker, Raționalitatea*

Mai binevenită ca oricând, o carte despre rațiune/raționalitate, acum când obscurantismul câștigă teren în toată lumea și era pe-aci să înregistreze o primă victorie din vremurile moderne, în România — mă refer la alegerile prezidențiale, anulate în decembrie 2024 și repetate în mai 2025 —, după imensul succes cu Petrache Lupu, „vizionarul” de la Maglavit, din epoca interbelică, cu varianta sa modernă din prezentul secol.

Sunt doar vreo câțiva ani de când am asistat la o dezbatere academică despre pseudoștiințe. Și m-am întrebat atunci: la ce bună o asemenea dezbatere dacă toată lumea care contează e de acord că e vorba de pseudo? Problema e că la scurt timp după acea dezbatere a început să devină neclar — pentru „noi raționaliștii” — cine contează și cine nu. Statisticile prezentate de Pinker în capitolul „Ce nu e în regulă cu oamenii” relativizează tot ce părea sigur. De exemplu: „Trei sferturi dintre americani susțin cel puțin o credință în fenomene paranormale.” (p. 341) Sau: 26% dintre americani cred în „energie spirituală în munți, copaci și cristale”; ceea ce mă face să cred că proporția trebuie să fie și mai mare când e vorba de munții Carpați (v. vizionarul de ultimă oră).

Dacă miturile, în vechime, pe vremea când eram vânători–culegători, au contribuit la coeziunea speciei umane, azi tot miturile — alte mituri, pseudoștiințifice — contribuie la coeziunea unui trib, al acelora care se simt disprețuiți de celălalt „trib”, al potrivnicilor pseudoștiinței. Asta lasă să se înțeleagă Steven Pinker. Ceea ce nu știu dacă el lasă să se înțeleagă este că ăsta e motivul pentru care tribul adepților pseudoștiinței nu se lasă cu una sau cu două „destructurat” ci, dimpotrivă, își apără integritatea cu ghearele și cu dinții (fiindcă, oricum, cu altceva n-are cu ce să lupte).

Raționalitatea lui Steven Pinker prezintă în prima parte (care ocupă grosul cărții) metode — îndeosebi statistice — de prelucrare a datelor, iar la urmă ne dă ca desert mostre de prostie a oamenilor. Printre altele, într-un paragraf intitulat „O problemă simplă de probabilitate” (simplă poate doar pentru el!), ne prezintă celebra Dilemă a lui Monty Hall: „Concurentul are în față trei uși. În spatele uneia dintre ele se găsește o strălucitoare și aerodinamică mașină nouă. În spatele celorlalte două uși se găsește câte o capră. Concurentul alege o ușă, să zicem ușa 1. Ca să mărească suspansul, Monty [moderatorul unui show tv] deschide una din celelalte două uși, să zicem ușa 3, în spatele căreia se găsește o capră. Ca să se intensifice și mai mult suspansul, îi oferă concurentului oportunitatea de a alege între a-și menține prima opțiune ori să prefere cealaltă ușă nedeschisă. Ești concurentul. Ce trebuie să faci?” (p. 35) Discuția care urmează conduce către ideea că schimbarea opțiunii este de preferat, deși prima impresie pentru cei mai mulți, inclusiv pentru mari matematicieni, că schimbarea nu aduce nimic în plus. Dar argumentația pro-deschidere este susținută de Marilyn vos Savant, „cea mai deșteaptă femeie din lume” la vremea respectivă (poate și astăzi!).

Are o anumită cutezanță profesorul de psihologie Steven Pinker, care se vede încă din mottoul cărții (citat din „Hamlet”): „Ce-i omul/ Când află-n somn și hrană cel mai bun/ Prilej de-a-și trece timpul? Dobitoc!”

Sau: „Forurile legiuitoare sunt în mare măsură populate cu avocați, al căror țel profesional este mai degrabă victoria decât adevărul.” (!) (p. 373)

Sau: „Canalele media pot să devină fie creuzete de cunoștințe, fie haznale de prostii, în funcție de structura intereselor urmărite.” (p. 378)

Steven Pinker plasează referirile la o familie cu numele Kardashian în capitolul „Categorii clasice versus asemănări familiale”. Îl citează pe Wittgenstein care nu găsește o caracteristică definitorie a jocului datorită diversității acestora. „În schimb, zice Pinker, diverse trăsături caracteristice trec prin diferite submulțimi ale categoriei, așa cum trăsăturile fizice pot fi regăsite în diferite combinații în membrii unei familii. Nu toate progeniturile lui Robert Kardashian și ale lui Kristen Mary Jenner au buzele cărnoase Kardashian, părul Kardashian negru ca pana corbului, tenul Kardashian de culoarea zahărului ars ori posteriorul voluminos Kardashian. Dar majoritatea surorilor posedă unele trăsături, așa că putem recunoaște o Kardashian când vedem una, chiar dacă nu există nicio propoziție adevărată de tipul «Dacă cineva posedă trăsăturile X, Y și Z, acea persoană este o Kardashian”. Wittgenstein ajunge la concluzia că este o asemănare familială, nu o colecție de trăsături necesare și suficiente, care țin laolaltă membrii unei categorii.”

De ce s-a oprit Steven Pinker la numele Kardashian?... A făcut-o doar în scop ilustrativ, profitând de faptul că este o familie numeroasă, cunoscută publicului american, și cu trăsături accentuate. Noțiunea de raționalitate este implicată prin faptul că una din trăsăturile acesteia este capacitatea omului de a clasifica, simplificând astfel imaginea sa despre lume.

Observând — ceea ce e, teoretic, la îndemâna oricui — că opiniile oamenilor se bazează de cele mai pe generalizări facile și nejustificate la o analiză mai atentă, Steven Pinker încearcă în prima parte a cărții (care ocupă și spațiul cel mai mare) acea „analiză mai atentă”. Bazată pe concepte din matematică, mai ales din statistica matematică, mă îndoiesc că respectiva parte din carte se va bucura de efortul necesar a citi și aprecia. Cititorii vor răsufla ușurați atunci când vor ajunge la „desert”, adică la capitolul „Ce nu e regulă cu oamenii”. Aici va fi adevărata surpriză, chiar și pentru cei ce se așteaptă la ce e mai rău.
________________________
* Editura Publica, 2021, trad. Dan Crăciun