Cum stăm cu creativitatea la vârste înaintate?

Întâmplător, mi-au căzut ochii pe David Lodge, cu al său Bărbat făcut din bucăți (pe care m-am apucat să-l citesc). Aflu din biografia sa că ultimul roman și l-a publicat în 2016, deci acum opt ani; în timp ce ultimele memorii și le-a publicat mult mai recent, în 2021 — Lodge având vârsta de 89 de ani. Îmi amintesc din biografia lui Jean Sibelius, care a trăit aproape 92 de ani, o frază care suna cam așa: „I-a supraviețuit operei sale cu douăzeci și cinci de ani”; cu alte cuvinte, în ultimii douăzeci și cinci de ani n-a mai compus nimic. (Asta, deoarece se afirmă că îndeobște creația este aceea care îl ține pe om în viață.) Dar nici Jerome David Salinger n-a fost foarte harnic în ultima parte a vieții: din câte îmi amintesc, nici el n-a mai scris nimic în ultimii douăzeci și cinci de ani; dar a trăit 91... N-am de gând să întreprind vreun studiu pe subiectul ultimelor creații la vârsta senectuții: nu mai am nici energie nici motivație pentru așa ceva.

Totdeauna mi s-a părut firesc ca autorii ajunși la vârste înaintate să-și încheie cariera cu memorii, considerând că au acumulat destulă experiență de viață și destulă înțelepciune pentru a fi capabili să-și „ordoneze” retroactiv faptele, gândurile și ideile (consumate), de o manieră echilibrată și fără puseurile de trufie proprii vârstelor „înaripate”. E pentru prima oară când mi se pare că văd principalul motiv pentru care se întâmplă asta: vioiciunea în declin a spiritului — ca să nu spun vioiciunea pierdută —, inventivitatea diminuată, incapacitatea de a duce, pe termen lung (de unde lung?), povara structurii sofisticate pe care o presupune opera de ficțiune care se respectă. Și nici anii de „gestație” a operei nu mai au de unde să fie destui la număr. Îți mai rămân la îndemână textele de mici dimensiuni, „notațiile”, începuturile (pentru preîntâmpinarea depresiilor), sau, așa cum i se întâmplă de ani de zile unui critic literar notoriu, cugetările; unele din ele chiar drăguțe. Alții nu mai sunt în stare să producă nici măcar texte scurte, articole, și le toot repetă, săptămână de săptămână, pe cele de acum zece ani, de acum cin’șpe ani, de acum douăzeci de ani... Și mai rămân la îndemână, bineînțeles, memoriile. Oarecum. Pentru cei ce consideră că viața le-a fost exemplară.