Homo deus, Homo inutilis

(29 decembrie 2018)

Vai ce viitor ne aşteaptă! Toate super-performanţele tehnologice, care se îmbunătăţesc de la un an la altul şi prin care tot mai mulţi oameni sunt înlocuiţi de roboţi, ne vor scoate pe toţi pe banca de rezerve. Vom deveni, în câteva decenii, inutili!

Aşa vede Y.N. Harari viitorul omenirii (în cartea mai jos amintită, „Homo deus”). Şi asta, de ce? Fiindcă până la urmă suntem cu toţii, în esenţă, „algoritmi organici”. Şi nu avem niciun motiv să credem că „algoritmii non-organici” care ne vor lua locul — sau ne vor domina — nu vor şti să se descurce. Iată „maşina” l-a bătut pe campionul campionilor la şah, l-a bătut şi pe marele campion la jocul go, a compus muzică clasică în stilul lui Bach, în stilul lui Beethoven şi în stilul cui vreţi, până la deruta ascultătorului pus să ghicească; alţi algoritmi compun deja haiku-uri, averea se concentrează — sau urmează să se concentreze — în mâinile elitei restrânse a deţinătorilor de algoritmi. Iar oamenii devin tot mai inutili. „Ce vor face toată ziua?” se întreabă Y.N.H. „Un răspuns ar putea fi: se vor droga şi vor juca jocuri pe computer.” Alţii sunt mai optimişti, ne consolează faimosul autor: „[O]dată ce inteligenţa artificială va depăşi inteligenţa umană, ar putea extermina pur şi simplu omenirea.”! Şi atunci care ar mai fi problema?
Eu însă, în naivitatea mea de „algoritm organic” ce (încă mai) vieţuieşte, mă întreb: Dar pe roboţi cine îi va fabrica? Sau te pomeneşti că odată amorsate câteva linii de fabricaţie, se vor fabrica ei unii pe alţii, asigurându-şi totodată diagnosticarea, depanarea/vindecarea şi întreţinerea?
Dar „Homo inutilis”? Va trebui totuşi să înveţe, nu? Şi încă al dracului de mult pe măsură ce lucrurile se vor complica datorită evoluţiei/dezvoltării al dracului de tare. În lumea noastră „organică”, direcţia rezultă din confruntări/dispute. Fiindcă ni se înfierbântă sângele şi — zice-se — se echilibrează cu raţiunea. În lumea lor, care n-au sânge, cine şi ce se va mai înfierbânta, şi între ce şi cine se va mai regăsi echilibrul? Se încing circuitele? Va trebui să le spună cineva că asta înseamnă ură. Cine s-o facă? Îl vor distruge pe homo sapiens? Pentru asta nu le va fi de-ajuns puterea, forţa. Vor trebui să facă uz şi de şiretenie. Fiindcă homo sapiens este şiret. Ce stare a circuitelor lor non-organice va putea fi catalogată drept şiretenie şi recunoscută de ei ca atare? Iar această stare a circuitelor voastre pe bază de siliciu — spre deosebire de ale noastre care funcționează pe bază de carbon — o vom cataloga drept curiozitate și o veți folosi când vreți să faceți descoperiri, să cunoașteți lumea, inclusiv când veți dori să ne redescoperiți pe noi sapiens. Cine să recunoască toate astea? Ceva începe să semene cu paradoxul maimuţelor dactilografe, care pot rescrie — doar timp să le dai — capodoperele lui Homer, Shakespeare şi Goethe, doar că cineva trebuie să fie în stare să recunoască valoarea în ele. Nu prea este clar cine... în minunatul viitor prezis de Y.N.H. Liberul-arbitru, care oricum nu există, va dispărea de tot, iar în procesele penale — dacă „algoritmilor non-organici” li se vor mai părea necesare — nu va mai exista acuzaţia de rea-credinţă; căci va fi greu de explicat ce este aia intenţie/credinţă, cu atât mai puţin una rea. Acuzaţia de mal praxis va fi de asemenea eliminată din codurile penale (spre bucuria pesediştilor din acel viitor), căci „algoritmii”-medici nu greşesc niciodată; sau, oricum, fac tot ce este (era să zic omeneşte) posibil. Mă întreb doar ce se va alege de dictonul homo sum... Etc. etc.