Venind de la Dresda, unde locuiește, Fiodor Mihailovici sosește la Petersburg pentru a recupera lucrurile rămase de la fiul său vitreg, Pavel, mort cu puțin timp în urmă, în împrejurări încă neelucidate. Speră totodată să afle detalii și mărturii despre anturajul acestuia și, într-un fel, să se lase îmbibat de atmosfera locului și a zilelor trăite de fiul său vitreg. O cunoaște pe Anna Sergheievna, proprietăreasa camerei închiriate până deunăzi de Pavel, și se simte atras de ea.
Au o relație amoroasă, în care spiritul lui Pavel, conform așteptărilor, este prezent: „În clipa orgasmului plonjă înapoi în somn, ca într-un lac. În timp ce se scufundă, Pavel urcă să-l întâmpine [?!]. Chipul fiului său e schimonosit de disperare; plămânii îi explodează, știe că moare, știe că e dincolo de orice speranță...” (p. 52)
Se dovedește că lucrurile lui Pavel încăpuseră pe mâna poliției, drept care Fiodor Mihailovici este nevoit să se adreseze acesteia, dar întâmpină rezistență deoarece fiul său, află acum, fusese înhăitat cu anarhiștii, stârnind suspiciunile poliției. De aici, luând cercetarea pe cont propriu, ajunge să-l cunoască pe anarhistul/nihilistul Serghei Neceaev și lumea lui plină de ură și de violență. Nihilistul îl călăuzește pe coridoarele sumbre („subterane”) ale lumii celor „oropsiți și umiliți”, unde anarhiștii pun la cale crime și sacrificii (pentru a stârni revolta și a grăbi trezirea celor încă inerți). Și astfel, Fiodor Mihailovici află în final că fiul său vitreg a fost asasinat sau sacrificat, rămâne neclar.
După cum îl caracterizează
The Independent (1994),
Maestrul din Petersburg „este o carte mai mult admirabilă decât emoționantă: o construcție intelectuală solidă, dar fără acea actualitate vibrantă a scrierilor precedente ale lui Coetzee”. (
Jan Dalley).
Formula de proză aleasă de Coetzee este analitică; „desprinderea” din scena de sex amintită mai sus n-o mai regăsim decât, poate, în ultimele pagini, unde maestrul, terminând de răsfoit jurnalul, recuperat de la poliție, al fiului său vitreg dispărut, găsește de cuviință să-l completeze cu propria sa viziune asupra vieții, extrasă din viziunea reconstituită a defunctului său fiu.
Atașamentul lui Fiodor Mihailovici de fiul său vitreg (altminteri fictiv, se pare, neconfirmat istoric) este doar afirmat, n-are nicio justificare în plan estetic și emoțional. Pavel rămâne până la urmă o abstracțiune, portretul său nu reușește să se încropească din litera cărții. La fel, nici tenebrele înspăimântătoare ale prozei dostoievskiene.
* J.M. Coetzee,
Maestrul din Petersburg, ed.
Humanitas, 2023, trad. Maria Berza
